Protestele elevilor de liceu s-au extins în Franța, unde sute de unități de învățământ au fost afectate de manifestații față de clasele supraaglomerate, lipsa profesorilor și orarele încărcate. În mai multe orașe au izbucnit confruntări cu poliția, iar peste 200 de persoane au fost arestate. Profesorii s-au alăturat protestelor, pe fondul unei greve mai ample împotriva planurilor bugetare ale guvernului, relatează The Guardian.
Manifestațiile, care au început săptămâna trecută la Paris, s-au amplificat și s-au extins în întreaga țară. Autoritățile au anunțat că 164 de persoane au fost arestate doar luni.
Marți, elevii de liceu din Lille, în nordul Franței, au incendiat pubele și au aruncat spre polițiști cu sticle, bucăți de pavaj și alte obiecte. Forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene după ce protestatarii au vandalizat stații de autobuz și panouri publicitare.
Confruntări între elevi și polițiști au avut loc și la Bordeaux, Rennes și Nantes, în vestul Franței, precum și la Marsilia, în sud.
La liceul Lamartine, din nordul Parisului, elevii au afișat pancarte prin care reclamau orarele epuizante. Pe una dintre acestea scria: „8:00-18:00. Mai multe ore de curs decât de somn”.
Luni, ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că proteste au izbucnit la 180 de unități de învățământ și că 12 polițiști, 12 elevi și trei angajați ai școlilor au fost răniți.
Până marți la prânz, Ministerul Educației anunța proteste la 300 de licee, alte 40 de arestări și zece elevi și membri ai personalului răniți.
„Artificii, incendii, violențe în apropierea liceelor”
Premierul Sébastien Lecornu a avertizat că escaladarea manifestațiilor ar fi „iresponsabilă”.
„Artificii, incendii, violențe în apropierea liceelor: nimic nu justifică punerea în pericol a elevilor, personalului sau polițiștilor”, a scris acesta pe X.
Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de stânga radicală Franța Nesupusă (LFI), a criticat instrucțiunile transmise poliției de către autorități.
„Elevii de liceu care protestează sunt inofensivi. Guvernul Lecornu a ordonat o represiune. Această brutalitate este iresponsabilă și are o evidentă tentă rasistă. Luați mâinile de pe tinerii noștri. Aleși și activiști ai Franței Nesupuse, interveniți oriunde puteți”, a scris Mélenchon luni pe X.
Lecornu i-a răspuns pe aceeași platformă, calificând intervenția lui Mélenchon drept o „escaladare iresponsabilă”.
„Datoria unui ales al Republicii este să îi protejeze pe tineri și să facă apel la calm. Exploatarea furiei lor în scopuri partizane este greșită”, a transmis premierul.
El a adăugat că acuzația de rasism formulată de Mélenchon reprezintă „o insultă”.
Profesorii s-au alăturat protestelor
Manifestațiile elevilor au loc în timp ce sindicatele franceze au declanșat o grevă împotriva planurilor bugetare ale guvernului, care prevăd reduceri de 54 de milioane de euro ale cheltuielilor publice.
Numeroși angajați din sectorul public au încetat lucrul marți, inclusiv aproximativ 40% dintre profesorii din învățământul primar.
Ryad Rani, președintele Union Syndicale Lycéenne, sindicatul elevilor de liceu, a cerut blocarea totală a liceelor din Franța, ca acțiune paralelă, dar i-a îndemnat pe manifestanți să „rămână pașnici”.
El a explicat că protestele vizează o „lipsă generală de resurse, clase supraaglomerate, uneori cu 32-35 de elevi, precum și deficitul de profesori și de personal”.
Rani a calificat drept un „scandal absolut” o circulară transmisă poliției de ministerele de Interne și al Educației, prin care forțelor de ordine li se cere să mențină ordinea publică în apropierea liceelor „printr-o utilizare proporțională a forței”.
„Vorbim despre elevi cu vârste între 15 și 18 ani, iar singurul răspuns al guvernului este o represiune automată și instituționalizată. Este inacceptabil. Elevii de liceu protestează pentru a cere condiții mai corecte și mai echitabile, iar în fața lor sunt trimise BAC [Brigada Anticriminalitate] și CRS [forțele de ordine specializate în intervenția la manifestații]”, a declarat Rani.
El a adăugat că unii profesori și membri ai personalului școlar s-au poziționat în fața elevilor pentru a-i proteja de poliție.
„Acestea sunt imaginile pe care ar trebui să le arătați”, a declarat Rani pentru BFM TV.
Caroline Chevé, secretarul general al Fédération Syndicale Unitaire (FSU), principalul sindicat al profesorilor, care s-a alăturat marți protestatarilor la un marș în centrul Parisului, a declarat că înțelege nemulțumirea elevilor.
„Se confruntă cu aceleași probleme ca noi. Sunt în clase supraaglomerate. Uneori nu au suficienți profesori din cauza deficitului de personal. Văd aceeași realitate pe care o vedem și noi și sunt furioși”, a declarat Chevé.
Editor : Ș.A.
