România este amenințată din nou de furtuni puternice, meteorologii au emis alerte cod galben pentru cea mai mare parte a țării. Temperaturile rămân, însă, agreabile, și nu vor fi mai mult de 33 de grade Celsius. Elena Mateescu, director general ANM, a explicat la Digi24 cum va fi vremea în orele următoare.
„Astăzi, o atenționare meteorologi că de cod galben vizează cea mai mare parte a țării, perioade de instabilitate, caracterizate prin averse ce pot fi însemnate cantitativ, având în vedere cantitățile pe secvențe scurte de timp, de 1 până la 3 ore, între 15-20l/m² izolat peste 30-40 l/m², intensificări ale vântului cu viteze de 50-70km/h, nu excludem chiar peste 80km/h și condiții de producere a grindinei. Cu siguranță, regimul de temperaturi în scădere, comparativ cu zilele anterioare, mai ales în zonele nordice, centrale, în special în nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș, astăzi o maximă doar în jurul a 19, 20 grade, în timp ce în Muntenia și în Dobrogea vor mai fi posibile valori de 32-33°, chiar și în Capitală 30-32°”, a precizat Elena Mateescu.
De joi, temperaturile vor scădea în toată țara.
„Însă masa de aer mai rece, deja începând de astăzi în zonele centrale și nordice prezentă, va determina de mâine scăderea la scara întregii țări a valorilor termice, cu maxime între 19° în Transilvania și Moldova, până la cel mult 29, 30° în sudul Olteniei sau în Muntenia, inclusiv în Capitală. Așteptăm în următoarele zile, cu mici variații, maxime, de cel mult 25, până la 26 de grade,” a adăugat meteorologul.
Despre riscul ca acest episod de furtuni să aibă aceeași intensitate ca cel de săptămâna trecută, Mateescu spune că avem un context diferit.
„Contextul este unul diferit, având în vedere că deja masa de aer mai caldă, care a fost prezentă, a adus doar temperaturi în jurul a 33, 34° cel mult comparativ cu cele 40° înregistrate, iar deja diferențele între masa de aer cald și rece, diferența de temperaturi între cele două mase de aer cu caracteristici diferite nu este atât de mare încât să consemnăm o dinamică explozivă. Dar nu excludem, așa cum menționam, să avem cu precădere intensificări de vânt și cantități de apă care pot să atingă izolat 30-40 l/m²”, a precizat Elena Mateescu.
Cod galben de furtuni
Astăzi, de la ora 12 până la ora 23, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse însemnate cantitativ
Pe parcursul zilei de miercuri (8 iulie) în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze 50…70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h, dar și perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
De asemenea, până la ora 12 este în vigoare și un cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
![]()
Editor : A.P.
