Vremea continuă să fie capricioasă. ANM au emis pentru ziua de sâmbătă atenționări de tip cod galben de ploi și vânt puternic în mai multe zone ale țării. Meteorologul ANM Meda Andrei a explicat, pentru Digi24, cum va fi vremea în zilele următoare.
Cod galben de ploi torenţiale și vânt puternic
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii, valabilă pe parcursul întregii zile în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, vestul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Până la ora 20:00, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h), frecvente descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.
Totodată, meteorologii au emis un Cod galben de vânt, valabil până la ora 23:00 în sudul Banatului, vestul Olteniei, cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor avea viteze în general de 50…70 km/h.
![]()
„Pe parcursul zilei de astăzi vom mai avea manifestări de instabilitate atmosferică în zona Munteniei, mai exact în județele Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, vestul județelor Ialomița, Călărași, Ilfov, dar și municipiul București, deoarece aici este riscul cel mai mare de a avea în continuare averse pentru scurtă perioadă de timp, importante cantitativ. De asemenea, nu este exclusă intensificarea de vânt cu viteze de 50-70km/h, poate să apară vijelie. De asemenea, poate să cadă grindină, dar de mici dimensiuni. Prin urmare, zonele acestea sunt cu cod galben până diseară. Iar în plus față de codul de instabilitate, avem și un cod pentru intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea, în plus, în vestul Olteniei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Cam asta ar fi situația pe parcursul zilei de astăzi în ceea ce privește manifestările de vreme care ar putea să ne mai deranjeze”, a precizat meteorologul Meda Andrei.
Cum va fi vremea în zilele următoare
Ploile vor continua și în săptămâna următoare, iar temperaturile vor fi plăcute, apropiate de normalul perioadei.
„Mâine, o vreme mai plăcută din acest punct de vedere, doar pe suprafețe mici să mai fie ploi de vară, poate însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. La fel și la începutul săptămânii viitoare. Posibil un nou episod cu o instabilitate mai accentuată să fie miercuri și joi, când un nou front atmosferic rece va traversa România, iar în rest să fie, este vară, sunt posibile aversele, sunt posibile descărcările electrice, să se mai intensifice vântul, chiar poate să cadă și grindină, însă pe suprafețe mai mici prin comparație cu ce spuneam că ar putea să fie la mijlocul săptămânii viitoare.
Temperaturile vor fi cuprinse în general între 20 și 30 de grade, valori mai mari prin vestul țării, prin sud, ceva mai scăzute prin Moldova, prin părți din Transilvania și vor avea variații așa de la o zi la alta, când un pic mai ridicate, când un pic mai scăzute și în funcție de cum se vor deplasa norii, cât vor persista norii deasupra fiecărei regiuni în parte și dacă mai plouă sau nu mai plouă. Dar per total, săptămâna care urmează va fi cu temperaturi mult mai ponderate, mult mai plăcute și mai apropiate de ce ar trebui să avem în mod normal la această dată prin comparație cu săptămâna trecută”, anunță meteorologul Meda Andrei.
Vremea în București
Valorile termice vor scădea față de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse torențiale (cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.
Sâmbătă, până la ora 20, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii, grindină de mici dimensiuni.
Editor : A.P.
