În noua sa carte, „Recidiva”, scriitorul german Philipp Ruch susține că ascensiunea dictatorului nazist Adolf Hitler, văzută prin prisma celui de-al Treilea Reich, ne-a distorsionat felul în care interpretăm succesul electoral al fascismului. Cu toate că s-au făcut multe studii despre perioada în care naziștii au ajuns la putere în Germania, o mare parte din teoriile existente nu explică bine acest fenomen, povestea adevărată fiind una mult mai sumbră, a dezvăluit Ruch într-un interviu pentru The Guardian.
Alegerile federale din 1930 au fost, din multe puncte de vedere, mai importante decât evenimentele din 1932 și 1933, potrivit lui Ruch, care a analizat perioada de ascensiune a Partidului Muncitoresc Național-Socialist German al lui Hitler (NSDAP) când încă Germania era o democrație, în speranța că aceasta va dezvălui lucruri noi despre succesul mișcărilor extremiste din zilele noastre.
În 1928, NSDAP a primit doar 800.000 de voturi, câștigând 12 locuri în parlament. Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din 1930, șeful propagandei lui Hitler, Joseph Goebbels, credea că aveau o șansă să câștige între 50 și 60 de locuri, în cel mai bun caz.
În realitate, naziștii au primit 6,4 milioane de voturi și au ajuns la 107 locuri în parlament – au obținut de aproape nouă ori mai multe locuri în doar doi ani.
„Într-o singură noapte, un mic partid de la marginea spectrului politic a devansat cele trei mari partide de dreapta – Partidul de Centru, Partidul Popular German (DVP) și Partidul Național Popular German (DNVP) – și a venit pe locul doi, în spatele social-democraților. A fost un șoc enorm”, a spus Ruch.
„A fost momentul când o sectă rasistă de scandalagii înarmați cu bâte, o grupare de excentrici absoluți, a fost legitimată politic.”
„Succesul NSDAP a avut foarte puține de-a face cu Hitler”
Ruch nu a găsit nicio dovadă, înainte de votul din 1930, care să susțină teoriile conform cărora Hitler ar fi avut o aură irezistibilă care a cucerit masele și că succesul NSDAP s-ar datora faptului că a avut un lider care a știut să exploateze dorința germanilor pentru autoritarism.
În 1930, fiecare partid apela la cultul personalității pentru a-și susține propriul lider politic, inclusiv social-democrații, potrivit lui Ruch. Naziștii nici măcar nu erau total convinși de ideea unui „Führer”, iar mai mulți membri ai partidului s-au plâns de cultul personalității de tip „bizantin” creat în jurul lui Hitler.
La alegerile din 1930, Hitler nici măcar nu era încă cetățean german – era doar un străin cu antecedente penale și risca să fie deportat pentru precedenta tentativă de lovitură de stat.
„Am crescut cu ideea că Hitler a fost un monstru, dar care avea un oarecare talent politic. Și după 1930, acest lucru nu este întrutotul fals”, a spus Ruch. „Dar când te concentrezi asupra perioadei 1928-30, chiar și biograful său, Ian Kershaw, a ajuns la concluzia că succesul NSDAP a avut foarte puține de-a face cu Hitler.”
„În 1930, Hitler nu era un geniu politic. Era un criminal leneș care se trezea la prânz.”
„Propaganda nazistă era o bătaie de joc amatoricească și de toată rușinea”
Toată lumea are impresia că naziștii aveau o mașinărie de propagandă extraordinară, însă „propaganda nazistă era o bătaie de joc amatoricească și de toată rușinea”, potrivit lui Ruch.
Ziarele de propagandă ale naziștilor nu erau deloc profesioniste și nu se vindeau bine. „Nimeni nu citea acele ziare. În comparație cu mijloacele pe care le aveau la dispoziție celelalte partide, care instalau reclame luminoase la colțurile străzilor și închiriau avioane în scop publicitar, constatăm că propaganda nu este suficientă pentru a explica succesul NSDAP.”
Nici problemele economice nu explică neapărat ascensiunea naziștilor. „În regiunile unde șomajul era ridicat, partidul nazist a obținut rezultate relativ slabe. Dimpotrivă, șomajul a fost un factor care a contribuit la rezistența antifascistă”, a spus Ruch. „Și tinerii fugeau de acest partid.”
Criza economică globală ar putea explica ascensiunea NSDAP în 1932, atunci când a obținut 37,3% din voturi, dar nu poate explica creșterea de la 2,6% la 18,3% din 1930. Criza a ajuns cu adevărat în Germania abia în iulie 1931, când mai multe bănci s-au prăbușit.
„DNVP a dus o campanie încă și mai antisemită decât cea a lui Hitler și a fost cel mai mare pierzător al alegerilor, scăzând cu 7,3% din voturi.”
„Asistăm la otrăvirea unei întregi societăți”
Ruch a comparat și felul în care NSDAP a reușit să scape de consecințele negative ale multelor scandaluri apărute în jurul partidului și felul cum actualele partide de extremă dreapta par să fie neafectate pe termen lung de scandalurile de corupție, precum Partidul Libertății din Austria, care și-a revenit spectaculos după „afacerea Ibiza”.
„Partidele fasciste și de extremă dreaptă par să fie imune la acest gen de lucruri. Sunt ca niște paratrăsnete: scandalul este un curent de energie care trece direct prin ele până în pământ și, apoi, dispare”, a spus Ruch.
Cât despre motivul pentru care mișcările fasciste și extremiste de astăzi sunt atât de populare, Ruch a pus acest lucru pe seama poftei oamenilor pentru represalii violente.
„Setea istorică pentru violență a fascismului nu l-a făcut respingător, ci extrem de atractiv pentru mulți votanți germani. Și vedem lucruri similare cu AfD astăzi, când fanteziile legate de represaliile violente par a fi o parte integrantă a evenimentelor de campanie desfășurate în piețele publice”, a spus Ruch. „Asistăm la otrăvirea unei întregi societăți.”
„Știm că AfD este un partid radical care pare că își dorește o epurare etnică a Germaniei. Dacă AfD ar ajunge la putere, una dintre cele mai avansate economii ale lumii ar putea trece printr-un episod similar cu ceea ce s-a întâmplat în Bosnia și Herțegovina.”
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
