Trei persoane prinse în flagrant în timp ce sustrăgeau combustibil dintr-un camion care staţiona pe centura ocolitoare a municipiului Alexandria au fost imobilizate, după ce poliţiştii au folosit armamentul, trăgând în plan vertical. Cei trei au fost arestaţi preventiv, relatează News.ro.
Un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria a surprins în flagrant, în noaptea de 18 spre 19 septembrie două persoane care sustrăgeau combustibil dintr-un rezervor al unui camion staţionat într-o parcare, pe drumul de centură al municipiului Alexandria.
O a treia persoană a fost identificată în timp ce supraveghea zona pentru a-i anunţa pe ceilalţi doi dacă se apropia cineva.
La apariţia poliţiştilor, cei trei au încercat să fugă de la faţa locului, moment in care poliţiştii au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical cu armele din dotare, la scurt timp, presupuşii infractori fiind imobilizaţi.
Aceştia au fost reţinuţi, iar sâmbătă au fost prezentaţi instanţei de judecată, un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alexandria admiţând propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi dispunând arestarea preventivă a celor trei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Editor : Liviu Cojan
