Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, joi seară, că decizia CEDO privind neplata integrală a restanţelor salariale ale magistraţilor şi litigiul ÎCCJ cu Guvernul României sunt chestiuni juridice distincte.
„Instanţa supremă a luat act de decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi consideră că aceasta trebuie analizată în integralitatea sa, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei şi la ansamblul considerentelor reţinute de Curte. Decizia reafirmă principii fundamentale ale statului de drept: caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti definitive, obligaţia autorităţilor publice de a asigura executarea acestora şi necesitatea respectării echilibrului dintre drepturile individuale şi interesul public. Totodată, Curtea recunoaşte că executarea obligaţiilor financiare ale statului poate fi eşalonată, în condiţii determinate, fără ca această posibilitate să echivaleze cu înlăturarea obligaţiei de plată sau cu lipsirea de efecte a hotărârilor definitive”, a transmis ÎCCJ, joi seară.
Potrivit sursei citate, în acest context, este necesară o distincţie juridică esenţială între situaţia examinată de CEDO şi litigiul iniţiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Guvernului şi a Ministerului Finanţelor.
„Cauza analizată de instanţa europeană a privit compatibilitatea mecanismelor succesive de eşalonare şi a întârzierilor în executarea hotărârilor judecătoreşti cu garanţiile oferite de Convenţie. În schimb, litigiul iniţiat de Înalta Curte nu a avut ca obiect contestarea, în principiu, a posibilităţii legale de eşalonare a obligaţiilor financiare şi nici înlăturarea mecanismelor instituite de legiuitor”, a mai transmis ÎCCJ.
De asemenea, potrivit magistraţilor de la Înalta Curte, problema juridică supusă instanţei naţionale a vizat respectarea de către autorităţile executive a propriului cadru normativ.
De asemenea, a vizat, susţine ÎCCJ, îndeplinirea obligaţiilor care decurg din acesta, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea resurselor bugetare necesare executării hotărârilor judecătoreşti, potrivit chiar calendarului de eşalonare stabilit unilateral de către guvern
„Cu alte cuvinte, una este posibilitatea statului de a reglementa modalitatea şi calendarul executării unor obligaţii, iar alta este obligaţia autorităţilor statului de a respecta chiar regulile pe care le-au instituit. Această distincţie este esenţială pentru înţelegerea corectă a celor două cauze. Decizia CEDO nu reprezintă o soluţionare a litigiului iniţiat de Înalta Curte şi nu poate fi prezentată ca validând sau invalidând automat pretenţiile formulate într-un proces cu obiect şi temeiuri juridice distincte. Înalta Curte respectă autoritatea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi consideră că dezbaterea publică trebuie să pornească de la conţinutul efectiv al deciziei, nu de la interpretări selective sau de la extrapolări care depăşesc limitele cauzei examinate”, a mai precizat ÎCCJ.
Magistraţii români care au reclamat în 2024 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) neplata integrală a restanţelor salariale au pierdut definitiv procesul, după ce joi completul de şapte judecători ai instanţei europene a considerat cererile ”vădit neîntemeiate”.
În motivarea deciziei, CEDO vorbeşte, printre altele despre ”circumstanţe excepţionale şi constrângeri economice şi bugetare” pe care autorităţile au fost nevoite ”să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă”.
„În acest context de criză economică acută şi de durată şi în ciuda resurselor financiare insuficiente, autorităţile interne sunt cele care au pus în aplicare o serie de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătoreşti”, adaugă CEDO.
Instanţa europeană subliniază că judecătorii naţionali chemaţi să se pronunţe asupra unor componente ale remuneraţiei de care puteau beneficia ei înşişi erau ”susceptibili” de a genera ”un conflict de interese”, ”interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparţială a funcţiilor lor judiciare”.
De asemenea, instanţa a constatat că sumele datorate tuturor celorlalţi funcţionari erau mult mai mici decât cele datorate magistraţilor, dar şi că reclamanţii nu fac parte dintr-un grup vulnerabil, iar neplata integrală şi imediată a sumelor solicitate nu i-a privat de singurul lor mijloc de subzistenţă şi nu i-a expus riscului de a nu dispune de mijloace suficiente pentru a-şi asigura subzistenţa.
Editor : A.P.
About the Author
