„Asigur gestionea Guvernului până acest guvern are un sprijin parlamentar. În condţiile în care va pierde acest sprijin, vor urma consultările”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Ilie Bolojan, potrivit News.ro.
Acesta consideră că „oamenii raţionali trebuie să se gândească ce punem în loc”, în cazul în care Guvernul o să cadă prin moţiune de cenzură.
De asemenea, Bolojan acuză PSD a dinamitat guvernarea.
„Asistăm de facto la o nouă coaliţie care se formează”, a mai declarat Bolojan.
„În condițiile în care aceasta este atitudinea, se pune problema ce vor să facă mai departe. Pentru că dacă această retorică, că este doar o colaborare de etapă, ar sta în picioare, în condițiile în care celelalte partide, sunt cel puțin declarații fără echivoc ale PNL și USR că într-o astfel de situație nu vor mai fi într-o coaliție cu PSD, se pune problema ce se va întâmpla după aceste lucruri. Pentru că singura concluzie este că vom avea, foarte probabil, o majoritate PSD-AUR”, a mai spus Ilie Bolojan.
Premierul a mai declarat că liderului PSD Sorin Grindeanu, care a repetat că PSD nu va intra într-un guvern cu AUR, că acesta și-a încălcat promisiunile anterioare.
„Așa cum a asigura și pe 26 martie, că nu a exista nicio colaborare cu AUR. Așa cum a asigurat conducerea PSD și celelalte partide că sunt parte a unei coaliții, că respectă înțelegerile, si așa cum au încălcat toate înțelegerile care puteau fi încălcate, cum au fugit de răspundere, nu te poți aștepta, din păcate, la astfel de atitudini”, a mai declarat premierul Bolojan.
PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) au declarat, luni, că până la acest moment, nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare.
