Premierul interimar Ilie Bolojan a făcut luni seara bilanțul mandatului său la conducerea Guvernului României. El a spus că atunci când a preluat mandatul, țara era „cu spatele la zid”, dar că a reușit să evite retrogradarea și să înceapă o serie de reforme. El a acuzat PSD că a „sabotat” guvernul.
„Am preluat o țară cu spatele la zid, cu deficit de încredere. Nu am ascuns nimic românilor, nu am modificat cifre şi am refuzat să fac promisiuni fără acoperire. Știu că în spatele fiecărei cifre stau oameni, de aceea efortul oamenilor trebuie respectat. Le mulțumesc tuturor românilor pentru că au dus greul în această perioadă. Eforturile lor au avut sens, am redus deficitul bugetar”, a spus Ilie Bolojan.
El a adăugat că, dacă guvernul nu ar fi început o reformă „ordonată”, ar fi urmat „o criză care ar fi lovit întreaga țară”.
„Am trecut de evaluările agențiilor de rating. A scăzut consumul pentru că am eliminat consumul pe datorie. Am găsit PNRR blocat și în prag de eșec. L-am renegociat și l-am repornit. Absorbția PNRR ar fi fost de 100% dacă PSD nu bloca legea salarizării”, a continuat premierul interimar.
El i-a acuzat pe foștii parteneri de guvernare de la PSD că au „sabotat” guvernul.
„Am propus reforma pensiilor magistraților, reforma administrației. PSD, văzând că programul de guvernare e pus în practică, a început să saboteze guvernul. Dacă nu ar fi blocat mare parte din reforme, România ar fi fost într-o situație mult mai bună”, a spus el.
„Cea mai importantă reformă a fost un alt mod de a guverna: fără minciună. Când PSD nu a mai suportat pericolul ca vechiul sistem să fie demantelat, acest guvern a fost demis, pentru că a atins interesele celor care trăiesc de pe urma unui stat nereformat. Am tăcut multă vreme pentru că nimic nu era mai important decât să duc România mai departe. Am trecut de evaluările agențiilor de rating. Nu am dorit să periclitez în niciun fel evaluările agențiilor de rating prin conflict politic. Am suportat atacuri nedrepte și mincinoase”, a mai spus Bolojan.
Editor : M.B.
