Atât administrația Trump, cât și regimul iranian afirmă că preferă o soluție diplomatică în locul războiului, dar un acord pare mai greu de atins ca niciodată. Cauzele profunde ale impasului ar putea fi ireconciliabile, notează Axios.
În ultimele 18 luni, două runde de negocieri eșuate au dus la două războaie. Memorandumul de înțelegere din iunie s-a prăbușit în câteva zile și a dus la o nouă escaladare a conflictului. Dacă efortul actual de a ajunge la o soluție diplomatică se va încheia într-un impas, este probabil ca în câteva săptămâni să izbucnească din nou luptele.
Iată o privire asupra unor dinamici profund înrădăcinate între cele două țări — de natură personală, culturală și politică — care au împiedicat eforturile de a ajunge la un acord:
Viziuni diferite
Unul dintre motivele eșecurilor este faptul că Statele Unite și Iranul au viziuni foarte diferite asupra calendarului negocierilor. Donald Trump vrea neapărat să ajungă rapid la un acord — devine nerăbdător și frustrat când lucrurile avansează încet. Stilul de negociere al iranienilor este exact opusul. Ei urmăresc în primul rând să câștige timp.
„America sub conducerea lui Trump este superputerea cu deficit de atenție… incapabilă să mențină o strategie. Iranul sub conducerea Republicii Islamice este teocrația obsesiv-compulsivă, preocupată mult mai mult de a se opune Americii decât de a promova bunăstarea propriului popor”, a declarat Karim Sadjadpour, analist senior la Carnegie Endowment, pentru Axios. „Trump suferă de ADD (n.red – tulburare de deficit de atenție) ; Iranul suferă de OCD (n.red -tulburare obsesiv-compulsivă)”.
De exemplu, în aprilie 2025, Trump a stabilit un termen limită de 60 de zile pentru negocieri — un calendar extrem de scurt și nerealist. Iranienii, pe de altă parte, considerau negocierile un proces mai îndelungat și nu au luat termenul limită suficient de în serios. Nu au crezut că liderul american vorbea serios când a menționat cele 60 de zile.
Negocierile din luna februarie a acestui an au fost chiar mai scurte — aproximativ trei săptămâni. Șansele de a ajunge la un acord atât de repede erau aproape de zero.
Un acord de anvergură vs. un armistițiu restrâns
Președintelui american îi plac spectacolele politice de mare amploare, în care el joacă rolul principal. El își imaginează un acord care să-i asigure un loc în istorie, care să redefinească relația dintre SUA și Iran și să remodeleze Orientul Mijlociu.
Iranienii preferă un acord restrâns, de natură tranzacțională, negociat indirect — sau cu o expunere publică cât mai redusă posibil. Ei consideră orice acord mai degrabă un armistițiu decât un acord de pace.
„Trump și negociatorii săi se mândresc cu faptul că sunt negociatori de succes. În cultura politică iraniană, cuvântul care desemnează o persoană dispusă la compromis — «sazeshkar» — este practic o insultă”, a spus Sadjadpour.
El a adăugat: „Liderii iranieni nu au fost niciodată dispuși să se întâlnească direct cu Trump. Dacă ar fi fost dispuși să facă acest lucru, cred că deznodământul evenimentelor ar fi putut fi cu totul altul. Trump dorește să rezolve conflictul; întreaga identitate a Republicii Islamice se bazează pe continuarea confruntării cu SUA”.
Neîncredere
Principalul obstacol în cadrul negocierilor îl reprezintă neîncrederea. Iranienii susțin că Trump i-a înșelat de două ori, atacându-i chiar în timpul negocierilor.
Mulți dintre membrii regimului iranian consideră că orice negocieri cu SUA nu sunt decât o stratagemă menită să ascundă pregătirile pentru un atac surpriză.
Partea americană ripostează afirmând că Iranul a fost cel care a încălcat acordul, atunci când a încălcat memorandumul de înțelegere din iunie 2026, atacând nave în Strâmtoarea Ormuz la câteva zile după semnarea acordului.
Oficialii americani afirmă că nu pot conta pe Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice sau pe alte elemente radicale din cadrul regimului pentru a respecta orice acord pe care îl negociază cu membrii mai pragmatici ai regimului.
Presiune internă
Negocierile reprezintă o chestiune politică internă delicată pentru ambele părți. Echipa de negociatori a Iranului și alți membri ai regimului care susțin un acord au fost ținta unor atacuri constante în țara lor. Acest lucru i-a determinat să adopte o poziție mai dură în cadrul negocierilor.
Trump și negociatorii săi sunt supuși presiunilor din partea dreptei pentru a nu încheia un acord — și sunt ridiculizați de stânga pentru că ar putea accepta un acord care fie restabilește status quo-ul dinainte de război, fie seamănă cu acordul nuclear din 2015 al președintelui Obama. Acest tip de critici l-au determinat pe Trump să se distanțeze de pozițiile mai moderate pe care le-a adoptat de mai multe ori în ultimele 18 luni, inclusiv la începutul acestei săptămâni.
Trimișii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, precum și vicepreședintele JD Vance, consideră în continuare că merită să se continue pe calea diplomației. Președintele american pare însă mult mai sceptic.
Într-un interviu acordat Time și publicat joi, el a afirmat că ceea ce este dispus să facă Iranul „nu este suficient” pentru el. „În ceea ce privește Iranul, nu cred că s-ar putea ajunge vreodată la pace”, a spus el, reiterând că ia în considerare reluarea operațiunilor militare de amploare după alegerile de la jumătatea mandatului.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a apărat joi negocierile cu SUA. „Nu ne-am ferit niciodată de dialog și nu o vom face nici în viitor, deși SUA au luat de trei ori în vizor țara noastră, în ciuda faptului că au semnat acordul”, a spus el, referindu-se la memorandumul de înțelegere din iunie. „SUA ar trebui să renunțe la ideea că ne-ar putea îngenunchea prin teroare”.
Însă alți oficiali iranieni, în special din cadrul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), consideră că negocierile sunt inutile și că singura modalitate de a pune capăt războiului este aceea de a impune costuri și mai mari pe câmpul de luptă.
„Iranul adoptă o strategie față de Statele Unite caracterizată de escaladare și ofensive continue”, scrie Mohammad Ayatollahi Tabaar, profesor asociat de relații internaționale la Școala Bush de Guvernare și Serviciu Public a Universității Texas A&M, într-un nou articol publicat în Foreign Affairs.
„[Regimul] știe foarte bine ce vrea — retragerea tuturor forțelor americane din regiune — și este pregătit să rămână pe termen nelimitat în stare de război pentru a-și atinge obiectivul”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
About the Author
