Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti propun, miercuri, arestarea preventivă a încă 14 persoane dintre cele 27 ridicate la percheziţiile care au avut loc în Bucureşti şi în 15 judeţe. Zece dintre cei acuzaţi de ultraj, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost deja arestaţi pentru 30 de zile.
„La datele de 22 şi 23 septembrie 2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus reţinerea a 27 de persoane, cercetate în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Faptele au fost comise în timpul protestului din 15 septembrie 2026. Împotriva jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au fost aruncate obiecte dure, mai mulţi dintre aceştia fiind loviţi. Violenţe fizice au fost exercitate şi asupra a două persoane angajate ale unui trust media, iar o autospecială a Jandarmeriei Române a fost degradată”, arată, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, faţă de 10 dintre cei 27 de inculpaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis, la data de 22 septembrie 2026, propunerile formulate de procurori şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Cu privire la alţi 14 inculpaţi, procurorii au sesizat, la data de 23 septembrie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propuneri de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, au mai precizat procurorii.
Aceştia au menţionat că alte trei persoane dintre cele 27 reţinute au fost plasate sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, cu impunerea unor obligaţii specifice, printre care interdicţia de a participa la adunări publice.
Procurorii au menţionat că, la percheziţiile făcute în Bucureşti şi în 15 judeţe, au fost vizate 30 de persoane, însă doar 27 au fost găsite.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul de Investigaţii Criminale.
Editor : C.S.
