Două incidente au avut loc în timpul unor exerciţii de zbor în proximitatea aerodromului din Buzău, un militar suferind o fractură în urma aterizării, iar un al doilea a fost implicat într-un incident de paraşutare, fapt ce a condus la un zbor într-o poziţie atârnată faţă de avion.
Primul incident a fost înregistrat în data de 3 august, fiind vorba despre un militar în vârstă de 33 de ani, potrivit Statului Major al Apărării.
„În timpul executării unei activităţi de instruire prin paraşutare, un militar în vârstă de 33 de ani a suferit o fractură fără deplasare la nivelul coccisului, în urma aterizării. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, unde a beneficiat de investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior, a fost externat cu recomandări medicale, starea sa fiind bună. Activităţile de paraşutare se desfăşoară cu respectarea strictă a normelor şi măsurilor de siguranţă specifice, însă, ca în orice activitate de instruire militară cu un grad ridicat de complexitate, există un risc rezidual de producere a unor accidente, chiar şi în condiţiile respectării tuturor procedurilor. Astfel de situaţii sunt rare, însă nu pot fi eliminate în totalitate”, a transmis miercuri Statul Major al Apărării, potrivit Agerpres.
SJU Buzău a anunţat că militarul a primit îngrijirile medicale necesare, fiind ulterior externat.
„Un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a suferit o fractură fără deplasare coccis în urma unui accident de muncă, a fost transportat la UPU – SMURD a SJU Buzău. Pacientul a beneficiat de îngrijiri medicale şi ulterior a fost externat, cu recomandări medicale”, a detaliat, pentru Agerpres, SJU Buzău.
Cel de-al doilea incident a avut loc în data de 4 august, în jurul orei 08:30, pe timpul unui exerciţiu de zbor şi paraşutare executat de militarii din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, în proximitatea aerodromului din Buzău.
„La momentul părăsirii bordului aeronavei, unul dintre militari a fost implicat într-un incident de paraşutare, fapt ce a condus la un zbor într-o poziţie atârnată faţă de aeronava tip AN-2 timp de aproximativ două minute. Militarul a reacţionat prompt, aplicând procedurile de urgenţă, rezolvând incidentul şi aterizând în deplină siguranţă în raionul de paraşutare. Pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale a ordonat constituirea unei comisii interne de cercetare”, informează sursa citată.
Editor : B.P.
