Înotătorul Avram Iancu, din Petroşani, a luat startul, duminică, în tentativa sa de a traversa Canalul Mânecii în stilul bras, el fiind însoţit de o echipă de suport şi de cei doi observatori ai cursei.
Potrivit unei postări făcute pe pagina de Facebook, Iancu arată că decizia a fost luată în urma unei analize a stării vremii şi a condiţiilor care „par prielnice” pentru cursă, informează Agerpres.
Starul a fost dat din zona unei plaje din apropierea oraşului Dover (Marea Britanie), bibliotecarul din Petroşani apreciind că înotul său va fi unul cu o durată de circa 20 de ore.
„Undeva la 20 de ore, în care voi experimenta durerea fizică şi un disconfort mental greu de descris în cuvinte, mai ales pentru că voi înota în stilul bras, care are nişte limitări fantastice. Nu pot să mă cufund şi să mă regăsesc în gândurile mele aşa cum o fac în anduranţa în stilul liber”, a scris Iancu pe pagina sa de socializare.
Parcursul său va putea fi urmărit pe un link oficial pus la dispoziţie de organizatori pentru monitorizarea înotului.
„Organizatorii înotului, cei de la Channel Swimming & Pilots Federation, au desemnat pentru acest înot doi observatori oficiali, în comparaţie cu unul singur la înoturile clasice. Asta pentru a se realiza o documentaţie infailibilă în vederea ratificării înotului. Cei doi observatori au rolul de a se asigura că sunt respectate toate regulile Marathon Swim, verifică mâncarea şi băutura care îmi vor fi aruncate din barcă, monitorizează permanent ritmul meu, verifică în permanenţă corectitudinea stilului ales – bras -, verifică dacă echipamentul este unul absolut normal – cască, slip şi ochelari, întrucât se înoată fără neopren -, se asigură că nu ating barca absolut deloc pentru sprijin şi urmăresc multe, multe alte detalii de specialitate”, adaugă Avram Iancu.
Conform acestuia, doar 12 persoane au reuşit traversarea înot, în stilul bras, a Canalului Mânecii.
Bibliotecarul Avram Iancu, în vârstă de 50 de ani, are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise, el reuşind să traverseze Canalul Mânecii, în stilul crawl, fără costum de neopren, în august 2016 şi iulie 2024.
Editor : Sebastian Eduard
