Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a blocat activitatea unor livratori de mâncare, după ce inspectorii au descoperit gândaci și condiții improprii de igienă în gențile termoizolante folosite pentru transportul comenzilor. Șeful ANPC, Békési Csaba-Lajos, a declarat, miercuri, la Digi24, că verificările vor continua în București și vor fi extinse la nivel național, iar în cazurile grave activitatea firmelor poate fi suspendată.
Békési Csaba-Lajos a explicat că acțiunile de control urmăresc modul în care sunt transportate alimentele până la consumator și a atras atenția că produsele pot pleca în condiții bune de la restaurant, dar ajung la destinație în condiții care le compromit calitatea.
„Acest șir de acțiuni, care continuă în această perioadă, este în derulare și vizează integritatea și securitatea alimentelor care ajung la noi. Ne dorim, prin acest demers, să subliniem importanța reglementării acestei ocupații de livrator de produse alimentare prin intermediul acestor platforme. De multe ori observăm că produse extraordinar de bune și de calitate ajung în condiții necorespunzătoare la consumatorul final, distrugând astfel nu numai plăcerea noastră, dar și imaginea producătorului sau a celui care a livrat aceste alimente. Observăm, din acțiunile noastre în teren, condiții improprii, de neimaginat pentru 2026, în care, permiteți-mi să mă exprim neacademic, efectiv sunt batjocorite produsele și condițiile de transport ale acestor produse alimentare, ajungând la noi, la consumatori, în condiții pe care nu cred că ni le dorim”, a afirmat acesta.
ANPC: Activitatea firmelor poate fi suspendată
Întrebat ce sancțiuni riscă operatorii economici, șeful ANPC a precizat că instituția poate merge până la suspendarea activității societăților comerciale care efectuează livrările.
„În aceste cazuri putem merge până la oprirea acestor activități. Trebuie să știm că, degeaba avem platformele bine cunoscute sub umbrela cărora funcționează aceste livrări. Ele sunt operate de societăți comerciale românești, de SRL-uri care angajează aceste persoane. Aceste persoane nu au calificarea necesară, nu cunosc condițiile minime pentru a putea corespunde acestui job și atunci putem merge până la suspendarea activității acestor societăți comerciale, cu sancțiunile de rigoare”, a explicat Békési Csaba-Lajos.
Acesta a confirmat că transporturile identificate cu nereguli au fost deja oprite: „Ceea ce am găsit am blocat și urmează să continuăm. Aceasta este o activitate continuă, pentru că observăm că nu este specifică doar unui sector sau altuia din București. Dacă vorbim strict de București, este prezentă în fiecare colț al Capitalei noastre, astăzi. Și extindem aceste acțiuni și la nivel național, desigur”.
Consumatorii sunt îndemnați să facă sesizări
Șeful ANPC le recomandă consumatorilor să verifice starea genților termoizolante în care sunt transportate comenzile și să reclame orice neregulă observată.
„Eu recomand tuturor să fim foarte atenți atât la persoana care ne livrează aceste alimente, cât și la condițiile, respectiv interiorul acestor genți termoizolante, în ce condiții și ce grad de curățenie au. În cazul în care nu suntem mulțumiți, îi îndemn pe toți să vină către ANPC și să ne sesizeze, pentru că avem nevoie de suportul consumatorilor pentru a putea vedea cât de mare este acest fenomen. (…) Orice feedback din partea consumatorilor, pentru noi, este de mare folos, pentru că știm în ce direcție să ne îndreptăm resursele”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă au fost identificate și situații în care livratorii respectau normele de igienă, Békési Csaba-Lajos a precizat că verificările au vizat, în principal, cazurile semnalate prin reclamații: „Din păcate, la ora actuală, ceea ce am identificat noi sau asupra căruia ne-am îndreptat atenția au fost abaterile și zonele în care aveam informații că lucrurile nu funcționează. Cu siguranță sunt și exemple pozitive. Nu aș dori să generalizez acest lucru, dar fenomenul este extrem, extrem de extins”.
Editor : A.D.
