Tehnologia microLED este următorul mare pas în evoluția ecranelor, oferind toate avantajele OLED-ului fără să mai sufere de aceleași probleme. Doar că vorbim despre o tehnologie la început de drum care costă enorm, zeci de mii de euro ca să fiu mai precis. Întâmplarea face însă ca Intel să fie brusc interesați de moduri prin care să facă tehnologia aceasta mai ușor de produs. Scopul este să o facă mult mai accesibilă și să ajute la popularizarea ei.
Conform unui raport venit din Taiwan, Intel își unesc forțele cu AU Optronics, unul dintre cei mai mari producători de panouri pentru ecrane din lume. Împreună, au pus mâna pe un patent numit ”IC Package with Micro LEDs” și vorbește despre instalarea componentelor electronice direct în sticla panoului. Practic ecranul ar servi ca placă de bază pentru viitoarele generații de panouri microLED. Asta ar eficientiza destul de mult producția acestor ecrane și va duce la scăderea prețurilor finale.
Președintele AU Optronics a declarat de curând că producția de produse cu tehnologie microLED va crește anul acesta, pe măsură ce compania încearcă să popularizeze aceste ecrane și să le facă mai accesibile pentru publicul larg. În comparație cu panourile OLED, cele microLED oferă luminozitate mai mare, pot afișa o gamă mai mare de culori și nu suferă de problemele de burn-in care au ținut mulți utilizatori departe de ecranele OLED în trecut. Chiar și cu implicarea Intel, cred că ne mai despart lejer trei ani de momentul în care ecranele microLED vor ajunge la prețuri la care le putem atinge.
Despre: Marinake
Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.
