Iranul a condiţionat, sâmbătă, redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensaţii din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înţelegere convenit în iunie, informează EFE, potrivit Agerpres. Între timp, Republica Islamică şi Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigaţie.
„Redeschiderea Strâmtorii Ormuz depinde de îndeplinirea unor condiţii suplimentare, inclusiv ca Statele Unite să ofere compensaţii pentru încălcările memorandumului de la Islamabad”, a declarat pentru presa locală ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi.
Araghchi a indicat că redeschiderea Strâmtorii Ormuz este condiţionată de aspecte distincte de negocierile cu Omanul privind cadrul juridic şi gestionarea acestei căi navigabile strategice, precum şi stabilirea rutelor de navigaţie prin strâmtoare.
„Suntem foarte aproape de a ajunge la un acord (cu Omanul)”, a declarat şeful diplomaţiei iraniene.
Araghchi a mai menţionat că ruta de navigaţie utilizată anterior – cunoscută sub numele de Sistem de Separare a Traficului (TSS) – nu mai este acceptabilă pentru Iran, prin urmare, Teheran şi Muscat lucrează la stabilirea unui nou sistem de rute, un proces care, consideră ministrul iranian de externe, ridică dificultăţi „tehnice şi juridice” semnificative.
Confruntat cu aceste aspecte complexe, ministrul a menţionat că cele două state riverane negociază, într-o primă etapă, un traseu provizoriu care să servească drept bază pentru stabilirea ulterioară a unui traseu definitiv.
În ultimele săptămâni, Teheranul a acuzat Washingtonul de încălcarea memorandumului de înţelegere semnat pe 17 iunie invocând atacurile americane asupra teritoriului iranian din luna iulie şi reimpunerea unei blocade navale asupra porturilor şi navelor Iranului, măsuri adoptate ca răspuns la noua închidere, de către Republica Islamică, a căii maritime strategice.
Tot sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Mohebi, a declarat, de asemenea, că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar depinde de acceptarea deplină de către SUA a condiţiilor Teheranului, fără a preciza care sunt acestea, precum şi de încetarea interferenţelor în procesul de negociere regională, adică discuţiile dintre Iran şi Oman.
Miercuri, autorităţile iraniene au menţionat perspectiva unui acord cu Omanul, o declaraţie comună referitoare la această înţelegere aflându-se în etapa finală de redactare.
Potrivit versiunii iraniene, noua rută temporară de navigaţie va traversa parţial apele teritoriale ale Iranului şi Omanului, permiţând tranzitul navelor comerciale în cadrul unui nou sistem de gestionare şi înlocuind rutele provizorii stabilite anterior de Teheran şi Muscat.
Editor : C.L.B.
