Israelul a transmis Washingtonului îngrijorările sale cu privire la planul anunţat de preşedintele american Donald Trump privind dezarmarea mişcării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, a anunţat luni biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Israelul le-a transmis oficialilor americani comentariile şi îngrijorările sale cu privire la cadrul propus”, a declarat luni purtătorul de cuvânt Doron Spielman pentru AFP. „Versiunea publicată nu reflectă poziţia Israelului”, a mai spus el.
El a declarat că serviciile de informaţii israeliene au stabilit că Hamas s-a reînarmat şi a recrutat noi membri de la încetarea focului anunţată de preşedintele Donald Trump în octombrie 2025.
Acest acord de armistiţiu a dus la o scădere a intensităţii luptelor şi a atacurilor aeriene, însă Israelul le-a continuat, susţinând că vizează luptătorii sau infrastructura acestora, o afirmaţie contestată cu regularitate de surse de pe teren.
Hamas a anunţat vineri că a acceptat următorul pas al unui acord care prevede predarea armelor către un comitet de guvernare palestinian în curs de înfiinţare.
Trump a făcut referire la o „etapă majoră” în eforturile de a pune capăt războiului devastator declanşat de atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, declarându-le jurnaliştilor că Israelul este „foarte mulţumit” de acest progres.
Purtătorul de cuvânt al lui Netanyahu a afirmat însă că acţiunile Hamas au arătat că gruparea se pregăteşte pentru „noi masacre precum cele din 7 octombrie”, subliniind că planul publicat de Consiliul de Pace al lui Donald Trump prevedea că Fâşia Gaza va deveni „o zonă demilitarizată, care nu este radicalizată, liberă de terorism şi care nu reprezintă nicio ameninţare pentru vecinii săi”.
„Această viziune este în contradicţie directă cu realitatea actuală şi cu intenţiile declarate ale Hamas. Primul pas indispensabil către orice acord durabil este demilitarizarea autentică, verificabilă şi ireversibilă a Hamas”, a spus el.
„Orice măsură care nu duce la o demilitarizare completă ar lăsa Hamas capacitatea de a ameninţa din nou Israelul”, a mai spus oficialul israelian.
O sursă politică israeliană declarase anterior că Israelul, care controlează în continuare cea mai mare parte a Fâşiei Gaza, nu îşi va retrage forţele în cadrul planului fără a verifica dezarmarea Hamas.
Editor : C.L.B.
