Două persoane au murit într-un accident teribil de elicopter în regiunea Piemont din nordul Italiei. Aparatul s-a prăbușit în jurul orei 11:30, ora locală.
Micul vehicul a lovit cablurile telecabinei în partea superioară a văii Antrona, la granița dintre Ossola și Elveția.
În imagini se vede cum elicopterul agață cablurile și o secundă mai târziu explodează în zbor.
După coliziune, aeronava s-a prăbușit în apropierea malurilor lacului Campliccioli, pe o zonă cu iarbă de lângă baraj.
În elicopter se aflau pilotul, care era un om de afaceri și o rudă a acestuia, o femeie, informează Digi24.
În timpul zborului, pilotul și-a dat seama că rămâne brusc fără vizibilitate din cauza unui plafon jos de nori. A efectuat o manevră de întoarcere, dar a lovit cablurile de la o telecabină.
Autoritățile din Piemont spun că elicopterul nu era autorizat să zboare în zona respectivă.
Serviciile de urgență, inclusiv pompierii, personalul de salvare, forțele de ordine și Serviciul de Salvare Alpina al Guardia di Finanza, s-au deplasat de urgență la fața locului. Mai multe elicoptere au intervenit la locul incidentului, inclusiv un elicopter al serviciului 118 care a plecat din Borgosesi.
Două persoane călătoreau în elicopter, de fapt un girocopter, o aeronavă ușoară, de obicei cu două locuri, destinată activităților recreative și populară în zonele montane pentru zboruri turistice la altitudine joasă.
Ancheta privind circumstanțele accidentului este încă în curs.
Editor : Sebastian Eduard
