Dezbaterile din Camera Deputaților pe proiectul de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de un schimb dur de replici între USR, PSD și PNL. Deputatul USR Alexandru Dimitriu a acuzat PSD că a modificat în ultimul moment legea și a ironizat argumentele invocate de social-democrați privind neconstituționalitatea proiectului: „Nu mai are voie Parlamentul să facă legi? De ce? Pentru că sună Lia și cumva ne oprește?”. PSD a respins acuzațiile și a susținut că a readus proiectul la forma transmisă Comisiei Europene.
Ședința de plen în care deputații au dezbătut proiectul privind modificarea legislației în domeniul integrității a fost dominată de acuzații privind amendamentele depuse înaintea votului și de dispute legate de modul în care vor fi sancționate conflictele de interese.
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a acuzat PSD că a modificat în ultimul moment proiectul de lege și că amendamentele adoptate ar vulnerabiliza legislația privind integritatea.
„PSD a făcut ceea ce știe cel mai bine. Noaptea, ca hoții, a măcelărit legile privind integritatea. (…) Practic, prin ceea ce a făcut PSD, avem deschisă calea prin care toți cei care încalcă legea și sunt constatați ca fiind în conflict de interese să scape de interdicție. (…) Au introdus un amendament care este profund neconstituțional, care dă peste cap absolut toată legislația”, a declarat Dimitriu.
Acesta a susținut că amendamentele privind transparența au fost propuse inițial de USR și preluate ulterior de PNL, acuzând PSD că a încercat să modifice prevederile în favoarea unor persoane vizate de obligațiile privind declarațiile de avere.
În schimbul de replici din plen, deputatul USR a ironizat argumentele invocate de PSD privind constituționalitatea modificărilor aduse proiectului.
„Dumneavoastră îmi spuneți în felul următor: noi, parlamentarii, nu avem voie să ne strângem laolaltă și să discutăm un proiect de lege. (…) De ce? Pentru că sună Lia, ne dați în judecată, sună Lia și cumva ne oprește? Nu mai are voie Parlamentul să facă legi? (…) Ați ajuns într-un grad de disperare atât de mare încât nu mai vedeți ce scrie în Constituție? Parlamentarii nu au drept de inițiativă? Vreți să nu mai luăm banii din PNRR pentru că, spuneți dumneavoastră, nu avem voie să inițiem legi?”, a afirmat Alexandru Dimitriu.
Deputatul USR a încheiat intervenția acuzând PSD că modificările propuse ar putea fi declarate neconstituționale sau contrare legislației europene.
„Ceea ce ați făcut în acest moment cu această lege este o bătaie de joc. Va fi declarată neconstituțională? Vor scăpa toți. Va fi declarată în conflict cu legislația europeană? Vor fi înlăturate de la aplicare prevederile acestei legi și vor scăpa PSD-iștii de conflictele de interese. În rest, este numai gargară și dezinformare. Rușine să vă fie!”, a mai spus Dimitriu.
PSD: „Am restaurat proiectul trimis Comisiei Europene”
Fostul ministru al Justiției, deputatul PSD Radu Marinescu, a respins acuzațiile formulate de USR și a susținut că proiectul trimis în Parlament chiar de actuala coaliție conținea prevederi care diminuau standardele de integritate.
„Domnule Dimitriu, până unde merge ipocrizia dumneavoastră? Reușiți să mă uimiți efectiv. În momentul în care ați trimis acest proiect în Parlament – și recunoaște domnul Andronache că ați avut discuții în coaliție – de ce ați eliminat transparența? De ce, dacă spuneți că doriți să răspundă toți cei responsabili de conflicte de interese, ați introdus acolo că nu se pedepsește conflictul de interese sub un anumit prag? Dumneavoastră vorbiți despre Ordonanța 13, când ați comis, prin proiectul respectiv, o Ordonanță 13. (…) Cum puteți să spuneți că eu nu am făcut nimic? Am plecat din minister lăsând un proiect care a mers la Comisia Europeană. Comisia Europeană greșește?”, a afirmat Marinescu.
Acesta a susținut că PSD nu putea participa la modificarea proiectului în condițiile în care Guvernul interimar nu avea, în opinia sa, competența constituțională de a iniția sau modifica acte normative.
„Nu trebuia să participe PSD la o mascaradă constituțională, pentru că un Guvern care nu are capacitate constituțională funcțională nu poate elabora proiecte, nu poate iniția proiecte și nu poate modifica proiecte. Ne cereți, domnule Andronache, să ne facem părtași unei nelegalități, unei încălcări constituționale? (…) Dumneavoastră ați redus standardele de integritate. (…) Eu cred că ar trebui să vă măsurați cuvintele, pentru că PSD a restaurat efectiv un proiect care fusese trimis Comisiei Europene”, a spus deputatul PSD.
PNL: „V-ați luptat opt ani să modificați regimul conflictului de interese”
În dezbatere a intervenit și liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, care a afirmat că liberalii au susținut încă din 2010 pierderea mandatului pentru aleșii constatați definitiv în conflict de interese.
Potrivit acestuia, PSD a modificat ulterior legislația astfel încât sancțiunea să nu mai fie încetarea mandatului, ci una disciplinară, iar acum încearcă să revină asupra propriilor modificări.
„Am susținut această variantă de reglementare. A devenit lege, după care dumneavoastră, PSD, v-ați chinuit timp de opt ani să modificați aici, în Parlament, această chestiune. Și ați reușit până la urmă. Ați modificat regimul conflictului de interese astfel încât sancțiunea să nu mai fie încetarea mandatului imediat ce se constată conflictul de interese, ci să fie sancțiunea disciplinară. (…) Și acum veniți și ne spuneți că varianta pentru care v-ați luptat timp de opt ani nu mai este bună, ci că vreți din nou ceea ce era înainte. Foarte bine. Suntem de acord. Dar să știe toată lumea ce ați făcut”, a declarat Gabriel Andronache.
Editor : A.D.
