Ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, avertizează că Rusia ar putea lua în calcul provocări „sub steag fals” împotriva statelor din regiunea baltică, relatează The Guardian. Autoritățile monitorizează îndeaproape amenințarea, iar unul dintre scenariile analizate ar putea avea drept scop testarea hotărârii NATO de a continua sprijinul pentru Ucraina.
Kaunas a declarat că nu există o dată precisă pentru eventuale acțiuni ale Rusiei, însă autoritățile monitorizează îndeaproape planurile Moscovei și fac schimb de informații cu Polonia și cu alți aliați NATO. „Evaluăm și monitorizăm nivelul amenințării”, a declarat el, citat de LRT.
Agenția de presă BNS a relatat că unul dintre scenariile despre care se crede că ar fi luate în calcul de Moscova presupune un atac „sub steag fals” asupra infrastructurii critice din regiune, folosind drone de fabricație ucraineană interceptate anterior. Despre această posibilitate a relatat și publicația lituaniană 15min.
Ministrul a sugerat că un potențial atac rusesc, care ar putea fi efectuat cu ajutorul unei drone interceptate sau reconstruite astfel încât să pară de origine ucraineană, ar putea fi folosit pentru a testa hotărârea NATO de a continua să sprijine Ucraina. Un atac „sub steag fals” este un termen folosit pentru a descrie un eveniment sau un atac care ulterior este atribuit altcuiva decât autorului real. El a subliniat însă că riscul unui atac convențional asupra Lituaniei rămâne scăzut, potrivit LRT.
Cele mai recente declarații ale lui Kaunas vin după luni de avertismente din partea unor lideri de rang înalt din Polonia, Letonia și Lituania cu privire la riscul unei escaladări din partea Rusiei.
Lideri din Polonia şi din cele trei state baltice – Lituania, Letonia şi Estonia – au avertizat că Rusia ar putea planifica atacuri sau sabotaje în ţările lor, membre NATO şi susţinătoare ale Ucrainei, pentru a modifica direcţia războiului din Ucraina şi a reduce sprijinul pentru Kiev.
În ultimele luni, în Lituania au fost declanșate în repetate rânduri alerte privind prezența dronelor în spațiul aerian. Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a arătat în iulie că informaţiile obţinute indică faptul că Moscova intenţionează să atace infrastructuri, ceea ce a determinat măsuri de precauţie legate de energie şi transport.
La momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut că afirmaţiile respective sunt „poveşti de groază” pentru justificarea militarizării împotriva Rusiei.
Mai multe drone lansate de Ucraina împotriva unor ţinte din Rusia au fot deviate în ultimele luni către spaţiul aerian al Finlandei şi al statelor baltice; Ucraina susţine că Rusia a folosit în acest scop dispozitive electronice de apărare care bruiază sau imită semnalele de control.
Moscova a sugerat că de fapt balticii sunt complicii ucrainenilor, permiţându-le să folosească spaţiul lor aerian pentru atacuri împotriva Rusiei.
Editor : M.I.
