Săptămâna trecută, Donald Trump le-a făcut alegătorilor americani o ofertă pe care speră că aceștia nu o vor putea refuza. Dacă Partidul Republican va câștiga viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului, fiecare cetățean adult va primi un „dividend Trump” în valoare de 5.000 de dolari. Sondajele arată o scădere a republicanilor în preferințele electoratului, pe măsură ce partidul se îndreaptă spre alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, iar președintele SUA speră în mod evident că niște bani gheață ar putea fi soluția. Dar oferta a dus imediat la acuzații că ar încerca să mituiască alegătorii pentru a-și susține propriul partid, scrie The Conversation. Oare este așa? Răspunsul este complicat. Pe de o parte, candidații promit frecvent că vor face modificări în materie de impozitare și cheltuieli care vor aduce beneficii financiare alegătorilor. Iar Trump a promis un dividend fiecărui cetățean adult, nu doar celor care l-au votat.
Pe de altă parte, retorica lui Trump părea să prezinte această plată ca pe o recompensă pe care el ar acorda-o țării pentru că a votat cum trebuie. El nu și-a legat promisiunea de niciun obiectiv politic anume, în afară de victoria propriului său partid. De asemenea, administrația nu dispune de un plan realist de finanțare a acesteia, nici de autoritatea legală de a elabora unul fără aprobarea Congresului.
S-ar putea susține că toți acești factori, luați împreună, fac ca acest lucru să semene mai puțin cu o promisiune electorală obișnuită și mai mult cu ceva ce s-ar putea numi o „mită”.
Alcoolul și votul
Mita are o lungă istorie în politica americană și, în trecut, era mult mai evidentă.
În perioada colonială și apoi în primii ani ai republicii, alegerile erau una dintre puținele ocazii în care bărbații adulți dintr-o comunitate (nimeni altcineva nu avea drept de vot) se puteau aduna într-un singur loc.
Aceste adunări se transformau adesea în festivaluri comunitare pline de băutură, ceea ce le-a dat o idee candidaților întreprinzători: poate că ar putea să-i îmbete pe oameni și apoi să le ceară să voteze pentru ei.
Chiar George Washington a folosit această tactică când a candidat pentru un loc în legislatura colonială a Virginiei în 1758. Documentele arată că le-a oferit alegătorilor 35 de galoane de vin, 43 de galoane de bere tare și cidru și o cantitate uimitoare de 95 de galoane de punch alcoolic (un galon are 3,79 litri). Deși i-a scris coordonatorului său de campanie că probabil nu au oferit suficientă băutură, nu trebuia să-și facă griji: a obținut o victorie zdrobitoare.
Refuzul de a se alătura acestei practici putea însemna pierderea alegerilor. Candidând pentru un loc în aceeași adunare din Virginia în 1777, James Madison a declarat că competiția ar trebui să reflecte „puritatea principiilor morale și republicane”, mai degrabă decât să fie o luptă generală alimentată de alcool. În cele din urmă, a pierdut alegerile, în fața unui barman care deschisese butoaiele pentru toată lumea.
Bani și corupți
Nu doar cu alcool îi îmbătau candidații pe alegători. Le ofereau și bani. Această practică era încurajată de faptul că, pe parcursul unei mari părți din istoria americană, votul nu era o chestiune privată, așa cum este astăzi. Multă vreme, alegătorii își exprimau preferințele fie verbal, fie aruncând într-un borcan un bilet viu colorat care reprezenta un anumit partid. Acest lucru se întâmpla la vedere, permițându-le celor care cumpărau voturi să se asigure că își recuperau investiția.
În unele locuri, practica s-a instituționalizat pe scară largă. O anchetă desfășurată în Adams, Ohio, în anii 1910, a relevat că, în anumite zone, vânzarea voturilor era aproape generalizată. Un alegător viclean reușise să-și vândă votul către trei candidați diferiți în cadrul aceluiași scrutin. Până la finalizarea anchetei și la interzicerea temporară a dreptului de vot pentru cei vinovați, unele localități rămăseseră complet fără alegători înregistrați.
De-a lungul secolului al XIX-lea, reformatorii electorali au militat pentru introducerea votului secret, care astăzi este considerat o piatră de temelie a democrației americane. Însă progresul a fost lent. Deși majoritatea statelor trecuseră la acest sistem până în 1900, ultimul, Carolina de Sud, a făcut acest lucru abia în 1950.
Politică în schimbul voturilor?
Votul secret a făcut foarte dificilă desfășurarea unor operațiuni fiabile de cumpărare a voturilor, astfel încât această practică a dispărut treptat.
Însă, pe măsură ce redistribuirea economică a câștigat importanță pe agenda politică și Statele Unite au instituit un stat social și un sistem fiscal mai complex, politicienii și-au acuzat adesea adversarii că încearcă să mituiască electoratul cu distribuiri iresponsabile de bani. De exemplu, candidatul republican la președinție din 2012, Mitt Romney, și-a atribuit înfrângerea în fața lui Barack Obama „cadourilor” promise de acesta din urmă grupurilor minoritare.
Însă promisiunea unei modificări a pensiilor de stat sau a cotelor de impozitare pe venit este cu totul altceva decât a oferi alegătorilor un galon de rom sau o bancnotă de 10 dolari americani pentru a vota cum trebuie. Oferirea de schimbări politice în schimbul voturilor reprezintă însăși esența politicii democratice.
La fel ca alte instrumente ale politicii democratice, acesta poate fi corupt și folosit în mod abuziv. Însă dacă acest lucru se întâmplă sau nu depinde în mare măsură de perspectiva celui care privește, mai ales într-o țară atât de divizată politic precum Statele Unite. Ar fi foarte dificil să se stabilească norme juridice care să reglementeze astfel de situații.
Aceasta înseamnă că, încă o dată, Trump a pătruns cu forța într-o zonă gri a politicii democratice și pare hotărât să o exploateze la maximum. Rămâne de văzut dacă va avea succes sau nu.
Editor : B.E.
About the Author
