Trezoreria SUA a refuzat acreditarea unor jurnalişti din presa americană la summitul G20 Finanţe, în special de la New York Times şi Bloomberg, cele două instituţii media considerând că această decizie aduce atingere libertăţii presei. În același timp, preşedintele american Donald Trump a cerut „mustrarea sau sancţionarea” unei jurnaliste care a relatat că liderul de la Casa Albă a obţinut şi rezultate slabe la susţinerea unor candidaţi republicani.
Miniştrii de finanţe din ţările G20 sunt adunaţi până marţi la Asheville (statul Carolina de Nord), într-un context comercial şi geopolitic tensionat.
Totuşi, fapt neobişnuit, cererea de acreditare a mai multor jurnalişti care lucrează pentru instituţii media americane de prim rang a fost respinsă, potrivit publicaţiilor respective, scrie Agerpres, preluând AFP.
Agenţia de presă economică Bloomberg nu a primit niciun permis de acces, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP, sâmbătă seara.
Într-un articol publicat sâmbătă, New York Times a raportat că jurnalistului său responsabil cu reflectarea activităţii Trezoreriei i s-a refuzat, de asemenea, accesul.
Doar şeful biroului din Berlin ar fi obţinut o acreditare la eveniment, conform aceluiaşi jurnal.
New York Times menţionează, de asemenea, un refuz de acreditare pentru un jurnalist de la Wall Street Journal. Contactată de AFP, redacţia Wall Street Journal nu a oferit un răspuns imediat.
„Refuzarea accesului la această reuniune (…) care serveşte incontestabil interesului public mondial aduce atingere libertăţii presei şi transparenţei faţă de public”, a declarat un purtător de cuvânt al Bloomberg, citat duminică într-un articol al agenţiei economice.
New York Times a denunţat, de asemenea, într-un comunicat, un „atac la adresa libertăţii presei” şi „o încercare flagrantă de a se sustrage atenţiei publice”.
Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Trezoreriei a reacţionat afirmând că a acreditat aproape 300 de membri ai presei şi a declarat că aşteaptă din partea acestora o reflectare „factuală”, şi nu „senzaţionalistă”.
„Membrii presei vor beneficia de un acces privilegiat la liderii politici pe tot parcursul evenimentului, iar acest acces implică responsabilitatea de a transmite informaţii factuale, conforme cu normele jurnalistice stabilite”, a adăugat Trezoreria.
Ministrul de finanţe Scott Bessent a apărut pentru scurt timp duminică seara în faţa presei acreditate, alături de Jamie Dimon, şeful băncii americane JP Morgan Chase.
Trump cere raportarea unei jurnaliste
Preşedintele american Donald Trump a cerut duminică într-un mesaj în reţeaua sa Truth Social raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicaţii în vederea unei „mustrări sau sancţionări” după ce aceasta relatase că liderul de la Casa Albă a obţinut şi rezultate slabe la susţinerea unor candidaţi republicani, transmite Reuters.
„Kristen Welker, ‘Moderatoarea’ Nepopulară a (emisiunii) Întâlnire cu Presa, odată mari, acum considerată Întâlnire cu Presa Falsă, tocmai a declarat că Donald Trump a obţinut ‘rezultate amestecate’ la Susţinerea Candidaţilor, când recentele VICTORII ale lui Darline Graham şi Mike Mazzei sunt la 100% pentru Senatul SUA şi 98% pentru Camera Reprezentanţilor”, a scris Trump în stilul consacrat, cu majuscule neconforme cu ortografia uzuală. El a adăugat că „din cauza acestei inexactităţi intenţionate, ea va fi raportată la FCC pentru mustrare sau sancţiune. Din nefericire, nu este singura”.
Postul NBC, pentru care lucrează jurnalista, nu a răspuns la solicitarea Reuters de a comenta.
Remarcile lui Trump sunt cele mai recente dintr-o serie de atacuri asupra presei. Preşedintele a cerut de mai multe ori televiziunilor să renunţe la programe de comedii sau ştiri care nu îi place sau care l-au criticat – pe el sau guvernul condus de el.
Televiziunea ABC şi compania-mamă a acesteia, Disney, au intentat luna aceasta un proces împotriva FCC pentru a bloca o revizuire anticipata pentru opt posturi TV, argumentând că guvernul Trump încearcă să penalizeze reţeaua pentru conţinutul editorial. Trump a cerut de multe ori FCC să retragă licenţele ABC.
FCC anchetează şi relaţiile companiei Comcast, deţinătoarea NBC, cu televiziunile locale afiliate. Aceasta este cea mai recentă anchetă care vizează televiziuni importante din SUA, ale căror drepturi la libera exprimare beneficiază de protecţia extinsă a Primului Amendament la Constituţia SUA.
Televiziunile nu pot emite fără licenţe din partea FCC. Deşi retragerea acestora este extrem de rară, criticii afirmă că ameninţarea cu pierderea licenţei poate constitui o presiune asupra mass media şi poate suscita îngrijorare cu privire la amestecul guvernului în deciziile editoriale şi de programare a emisiunilor.
Editor : B.P.
