Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, l-a criticat dur luni pe prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel, acuzându-l pe acest critic frecvent al preşedintelui Donald Trump că promovează „retorica urii şi a violenţei” după un monolog de săptămâna trecută care a stârnit indignare în rândul administraţiei, relatează AFP.
Mesajul Melaniei Trump de pe platforma X vine la două zile după atacul armat de la Gala Corespondenţilor de la Casa Albă, la care a participat şi cuplul prezidenţial.
Suspectul ar fi încercat să-i asasineze pe Donald Trump şi pe înalţi oficiali din administraţia acestuia, conform Casei Albe.
Cu două zile înainte de atacul armat, Jimmy Kimmel a parodiat în emisiunea sa de pe ABC monologul interpretat în mod tradiţional de un umorist la aceste gale, în timpul cărora preşedintele este ţinta unor ironii consensuale.
Prezentatorul TV declarase în mod special că Prima Doamnă are „aura unei văduve în devenire”.
Remarcile sale au fost condamnate luni, în special de James Blair, un înalt oficial al Casei Albe, care a denunţat comentariile ca fiind menite să „legitimizeze violenţa politică”.
„Jimmy Kimmel nu ar trebui să mai fie la televiziune”, a adăugat el pe X.
Pentru Melania Trump, „acest monolog despre familia mea nu este umor”.
„Oameni ca Kimmel nu ar trebui să aibă ocazia să intre în casele noastre în fiecare seară pentru a răspândi ură”, a adăugat Prima Doamnă, numindu-l pe prezentator „laş” şi îndemnând ABC să ia măsuri împotriva acestuia.
Nu este prima dată când prezentatorul TV este ţinta unor critici virulente din partea administraţiei Trump.
Mare vedetă a emisiunilor de noapte, Jimmy Kimmel a provocat furia dreptei americane în septembrie anul trecut, care l-a acuzat că a exploatat politic asasinarea influencerului Charlie Kirk, pro-Trump.
Deţinută de Disney, ABC l-a suspendat apoi de pe post pe prezentator. Dar, confruntată cu proteste şi acuzaţii de cenzură, televiziunea l-a readus pe prezentator la o săptămână după demiterea sa.
Donald Trump a salutat suspendarea prezentatorului drept „o veste grozavă pentru America”, înainte de a denunţa revenirea sa la „ştirile false ABC”.
Editor : Liviu Cojan
