Nicușor Dan a vorbit, marți, despre operațiunea prin care doi spioni ai Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău au fost repatriați în cadrul unui schimb internațional. Aportul României a fost apreciat de Statele Unite, care au mulțumit public pentru acțiunile Bucureștiului.
Președintele a scris: „România a participat activ si cu succes la efortul transatlantic, coordonat de Departamentul de Stat al SUA, care a presupus și recuperarea a doi ofițeri moldoveni ținuți captivi în Federația Rusă.
Demersurile diplomatice și de intelligence, încheiate cu schimbul de deținuți, au fost posibile și ca urmare a eforturilor autorităților române.
SRI, în coordonare cu partenerii din Cehia, Polonia și Ungaria, a documentat acțiunile de spionaj în favoarea KGB Belarus derulate de Alexandru Bălan, fundamentând reținerea acestuia în România.
În continuarea acțiunilor SRI, instituțiile judiciare române au acționat conform competențelor și au răspuns pozitiv solicitărilor autorităților din Republica Moldova de extrādare a cetățeanului moldovean, ceea ce a permis ulterior efectuarea schimbului.
Alături de partenerii noștri strategici, România rămâne dedicată eforturilor diplomatice și de intelligence colective, precum și susținerii Republicii Moldova”.
Editor : A.R.
