NATO a doborât o dronă deasupra României, reafirmându-și disponibilitatea de a apăra teritoriul aliaților. Cu toate acestea, amenințarea la adresa Alianței va persista atât timp cât Rusia își va continua agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, conform RBC-Ukraine.
Șeful diplomației estoniene a declarat că incidentul petrecut în timpul nopții a constituit o nouă confirmare a capacității NATO de a răspunde eficient la amenințări: „În cursul nopții, NATO și-a demonstrat încă o dată disponibilitatea și capacitatea de a apăra fiecare centimetru din teritoriul aliaților, după ce o dronă a fost doborâtă cu succes deasupra României”.
De asemenea, el a subliniat că amenințarea la adresa țărilor NATO nu va dispărea până când Rusia nu își va înceta acțiunile militare.
„În același timp, amenințarea la adresa NATO va persista atât timp cât Rusia își va continua războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
De aceea, trebuie să menținem un sprijin militar, economic și politic puternic pentru Ucraina, intensificând în același timp presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului de agresiune și a ajunge la o pace justă și durabilă”, a scris Margus Tsahkna pe X.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost doborâtă încă o dronă care a violat spațiul aerian al României. Aparatul de zbor fără pilot a fost distrus de piloții de pe un avion F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale ale Spaniei, care sunt dislocate în România.
Cercetările în zona din judeţul Galaţi în care a fost doborâtă drona ce a pătruns pe teritoriul naţional s-au încheiat duminică după-amiază, a informat MApN.
Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operații (SHAPE) al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, a declarat că aparatul de zbor fără pilot doborât pare să fie de origine rusească.
Citește și:
Primele imagini din timpul misiunii de doborâre a dronei care a violat spațiul aerian al României
Editor : A.M.G.
