Meta, compania care deține și operează Facebook, Instagram și WhatsApp, a pierdut la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) procesul intentat împotriva unei decizii a autorităților italiene în legătură cu obligația de a compensa editorii din presă pentru utilizarea online a fragmentelor din articolele acestora.
Cazul viza compatibilitatea legislației italiene, care impune o „remunerație echitabilă” pentru utilizarea publicațiilor de presă de către platforme online, cu legile valabile în Uniunea Europeană.
Decizia, pronunțată astăzi în Luxemburg, confirmă că statele membre ale UE pot obliga platformele online să plătească o remunerație echitabilă pentru utilizarea conținutului jurnalistic, în conformitate cu legislația europeană privind drepturile de autor.
„Curtea statuează că dreptul editorilor la o remunerație echitabilă este compatibil cu dreptul Uniunii, cu condiția ca această remunerație să constituie contraprestația economică a autorizației de a utiliza online publicațiile lor”, se arată în comunicatul emis de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Judecătorii europeni subliniază totodată că editorii păstrează controlul asupra utilizării conținutului lor.
„Editorii trebuie, în plus, să poată să refuze această autorizație sau să o acorde cu titlu gratuit. Pe de altă parte, nu se poate solicita nicio plată de la prestatorii care nu utilizează aceste publicații”, este specificat în comunicat.
Curtea a mai apreciat că obligațiile impuse platformelor de a negocia și de a furniza date editorilor de presă sunt justificate, întrucât urmăresc „asigurarea unei piețe a drepturilor de autor performante și echitabile” și protejarea investițiilor editorilor de presă.
De asemenea, CJUE a subliniat necesitatea unui echilibru între drepturile fundamentale.
„Aceste obligații permit instituirea unui just echilibru între libertatea de a desfășura o activitate comercială, pe de o parte, și dreptul de proprietate intelectuală, precum și dreptul la libertatea și la pluralismul mijloacelor de informare în masă, pe de altă parte”, se mai menționează în această decizie.
Cazul a fost deschis după ce Meta a contestat o decizie a autorității italiene AGCOM, susținând că regimul național italian de compensare încalcă legislația europeană privind piața unică digitală. Curtea a respins, însă, argumentele companiei și a confirmat principiul dreptului editorilor la remunerație echitabilă în condițiile stabilite de legislația UE.
Hotărârea are implicații mai largi pentru conflictul tot mai intens dintre deținătorii de publicații și marile companii tehnologice, în contextul utilizării fără acord a conținutului media și a datelor jurnalistice, inclusiv pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială.
Sursa: Mediafax
