Ministerul Mediului a pus în consultare publică proiectul prin care stabilește Catalogul național al zonelor prioritare pentru biodiversitate, document necesar pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR. Lista cuprinde în principal suprafețe care beneficiau deja de un regim ridicat de protecție, precum zone din parcurile naționale și naturale, Delta Dunării, rezervații, păduri virgine și păduri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Potrivit ministerului, adoptarea proiectului este necesară pentru evitarea unei corecții financiare de până la 25,69 milioane de euro.
Proiectul a fost elaborat după consultări cu Ministerul Agriculturii, reprezentanții fermierilor, sectorul agroalimentar și administratorii terenurilor, iar soluția propusă urmărește să mențină un echilibru între conservarea naturii, activitățile economice și interesele comunităților locale.
Catalogul național al zonelor prioritare pentru biodiversitate include:
- zonele de protecție strictă și integrală din parcurile naționale și naturale;
- zonele strict protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării;
- rezervațiile și monumentele naturii;
- pădurile incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO;
- pădurile virgine și cvasivirgine;
- păduri aflate în proprietatea publică a statului pentru care Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și-a dat acordul pentru includerea în catalog.
În documentul publicat de minister sunt incluse, printre altele, zone din Parcul Național Retezat, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Național Ceahlău, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Bucegi, Rezervația Biosferei Delta Dunării și situl Munții Făgăraș, alături de sute de alte arii naturale și păduri virgine și cvasivirgine.
Ministerul: Proprietățile private nu sunt afectate
Ministerul a precizat că proprietățile private își păstrează regimul juridic actual, iar în zonele unde există management activ vor putea continua activitățile tradiționale, precum pășunatul și cositul, în acord cu obiectivele de conservare.
„Protejarea patrimoniului natural și respectarea comunităților locale trebuie să meargă împreună. Am discutat cu reprezentanții sectorului agricol, cu Ministerul Agriculturii și cu administratorii terenurilor și am construit o soluție echilibrată. Catalogul include suprafețe care aveau deja un regim ridicat de protecție și păduri ale statului pentru care Romsilva și-a exprimat acordul. În același timp, îndeplinim un jalon important din PNRR și protejăm fondurile europene alocate României”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Totodată, Ministerul Mediului arată că ordinul contribuie la îndeplinirea Jalonului 34 din PNRR, care vizează desemnarea zonelor de protecție strictă. Potrivit instituției, neîndeplinirea acestui jalon poate atrage o corecție financiară de până la 25,69 milioane de euro.
Autoritățile au explicat și de ce folosesc denumirea de „zone prioritare pentru biodiversitate”. Conceptul european de „zone de protecție strictă” a fost adaptat în legislația românească pentru a evita confuzia cu categoria de protecție strictă deja existentă și pentru a permite includerea atât a suprafețelor cu protecție strictă, cât și a celor în care este permis managementul activ.
Vezi documentele aici.
Editor : A.D.
