Baerbel Bas, ministra Muncii şi copreşedintă a partidului de centru-stânga SPD din Germania, a anunţat luni printr-un comunicat că demisionează din ambele funcţii, relatează Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
„După decesul fiicei mele vitrege, am realizat că am nevoie de timp pentru a-mi accepta suferinţa”, a declarat Bas.
Ministra, al cărei portofoliu include segmente importante ale sistemului german de protecţie socială, a invocat şi intensificarea „atacurilor publice” la adresa sa, inclusiv dinspre partenerii conservatori ai SPD din coaliţia de guvernare.
Blocul conservator CDU/CSU al cancelarului Friedrich Merz a acuzat-o că întârzie şi obstrucţionează reformele planificate, inclusiv modificările aduse sistemului de pensii.
Vicecancelarul şi ministrul de Finanţe Lars Klingbeil, care conduce SPD alături de Bas, a declarat că „atacurile la adresa acesteia din ultimele zile, în timp ce se afla în doliu, au fost nepotrivite”.
„Acest lucru este inacceptabil”, a adăugat el.
Nu este clar deocamdată cine i-ar putea succeda lui Bas, în vârstă de 58 de ani, în funcţiile deţinute în partid şi guvern. Ea a precizat că îşi va păstra mandatul de parlamentar.
Editor : M.B.
