Adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani ar putea beneficia de servicii de intervenție psihologică, psihoterapie și consiliere școlară fără acordul expres al părinților, potrivit unui proiect legislativ depus în Parlament de mai mulți senatori USR. Inițiatorii susțin că actualele reguli reprezintă o barieră pentru accesul tinerilor la servicii de sănătate mintală și pot întârzia intervenția în cazuri care necesită sprijin specializat.
Potrivit unui comunicat de presă, proiectul este semnat de senatorii USR Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănache și urmărește să ofere adolescenților mai multă autonomie în accesarea serviciilor de sănătate mintală.
Potrivit inițiatorilor, numeroși tineri nu ajung la timp la un specialist deoarece accesul la astfel de servicii depinde în prezent de acordul părinților. Situația este considerată cu atât mai problematică în mediul rural și în comunitățile unde accesul la servicii de sănătate mintală este limitat.
„Avem prea mulți adolescenți care au nevoie de ajutor, dar nu ajung la el la timp. Nu pentru că nu ar vrea să vorbească, ci pentru că, uneori, nu pot face acest pas în mod deschis. Când accesul la un psiholog depinde exclusiv de acordul părinților, inclusiv în cazul consilierilor școlari, există situații în care sprijinul nu mai ajunge deloc”, a declarat senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu.
Ce prevede proiectul
Potrivit propunerii legislative, adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea solicita și beneficia de servicii de intervenție psihologică, psihoterapie și consiliere școlară fără a mai avea nevoie de acordul expres al părinților sau reprezentanților legali.
Inițiatorii precizează că accesul la aceste servicii va fi însoțit de garanții privind evaluarea profesională, confidențialitatea și protecția minorului, astfel încât interesul superior al adolescentului să fie respectat pe tot parcursul procesului terapeutic.
Potrivit USR, proiectul nu urmărește diminuarea rolului familiei în sprijinirea copiilor și adolescenților, ci oferirea unei soluții pentru situațiile în care lipsa acordului parental împiedică accesul la ajutor specializat.
Senatoarea Cynthia Păun susține că pragul de 16 ani a fost ales deoarece legislația românească recunoaște deja adolescenților o autonomie progresivă în anumite domenii ale vieții.
„La 16 ani, legea recunoaște deja adolescenților capacitatea de a lua decizii importante în anumite domenii ale vieții lor. Este greu de explicat de ce un tânăr poate avea astfel de responsabilități, dar nu poate cere singur ajutor psihologic atunci când are nevoie de sprijin”, a afirmat aceasta.
Potrivit inițiatorilor, accesul rapid la servicii de sănătate mintală poate avea un rol esențial în prevenirea agravării unor probleme emoționale sau psihologice și poate contribui la identificarea timpurie a situațiilor de risc.
Proiectul a fost discutat cu specialiști din domeniu
Senatorii USR susțin că propunerea legislativă a fost elaborată în urma consultărilor cu specialiști din domeniul sănătății mintale și ține cont de recomandările privind accesul minorilor la servicii psihologice.
Aceștia consideră că eliminarea obligației acordului parental pentru adolescenții de peste 16 ani ar putea reduce una dintre barierele care limitează accesul la sprijin psihologic, în special în situațiile în care tinerii nu se simt confortabil să discute cu familia despre problemele cu care se confruntă.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, unde va fi analizat de comisiile de specialitate înainte de votul final.
Editor : A.D.
