Preşedintele Nicuşor Dan a vizitat, luni, baza militară Lapland Air Wing din Rovaniemi, în marja Summitului European pentru Arctica, unde a vorbit despre cooperarea militară dintre România şi Finlanda şi despre tranziţia României de la avioanele F-16 la F-35 în anii următori. Şeful statului a subliniat că puterea aeriană reprezintă una dintre cele mai clare expresii ale solidarităţii europene şi aliate, de la Arctica până la Marea Neagră.
Nicuşor Dan a transmis că vizita la baza din Rovaniemi i-a oferit ocazia să vadă ce înseamnă apărarea, zi de zi, a flancului nordic al NATO.
„Mulţumesc Forţelor Aeriene Finlandeze pentru primirea călduroasă şi pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Rovaniemi şi bazele aeriene din România se află la capetele opuse ale aceluiaşi flanc, dar drumurile noastre converg. Această bază marchează începutul capacităţii Finlandei de a opera avioane F-35. România se află pe acelaşi drum, trecând de la F-16 la F-35 în anii următori”, a scris preşedintele României pe Facebook.
Cooperare între România şi Finlanda în domeniul militar
Şeful statului afirmă că România şi Finlanda au numeroase domenii în care pot face schimb de experienţă, de la pregătirea piloţilor şi infrastructura bazelor aeriene până la mentenanţă şi producţie industrială.
„Avem multe de învăţat unii de la alţii — în ceea ce priveşte pregătirea piloţilor, infrastructura bazelor, întreţinerea şi producţia industrială. România este pregătită să aprofundeze această cooperare”, a transmis Nicuşor Dan.
El a adăugat că puterea aeriană este un element important al cooperării dintre statele europene şi aliate.
„Puterea aeriană este una dintre cele mai clare expresii ale solidarităţii europene şi aliate, de la Arctica până la Marea Neagră”, a mai spus preşedintele.
Nicuşor Dan participă la Summitul European pentru Arctica
Preşedintele Nicuşor Dan participă, luni, la cea de-a doua zi a lucrărilor Summitului European pentru Arctica.
Duminică, şeful statului a avut o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Cei doi au discutat despre situaţia de securitate de pe Flancul Estic, în contextul ameninţărilor Rusiei, precum şi despre oportunităţile de cooperare româno-germană în industria de apărare.
Nicuşor Dan a participat, de asemenea, la cina de lucru oferită de premierul Finlandei, Petteri Orpo.
Editor : Ana Petrescu
