Președintele Nicușor Dan participă la ședința de joi a Consiliul Superior al Magistraturii. Plenul CSM s-a reunit, joi, pentru a analiza mai multe chestiuni privind activitatea Ministerului Public, concursurile de admitere în magistratură și funcționarea instituției, potrivit comunicatului de presă al Consiliului.
Pe ordinea de zi se află, la primul punct, propunerile pentru desemnarea unor procurori care vor efectua urmărirea penală în cauzele expres prevăzute la articolul 3, alineatul (2), din Legea nr. 49/2022.
Un alt punct vizează desemnarea comisiilor de soluționare a contestațiilor, respectiv a subcomisiilor care vor analiza contestațiile formulate împotriva baremului stabilit pentru cele două probe scrise și împotriva punctajului obținut la testul-grilă în cadrul concursurilor de admitere la Institutul Național al Magistraturii și de admitere în magistratură, sesiunea 2026-2027.
Membrii plenului urmează să discute și situația unei funcții publice de conducere din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în baza documentului înregistrat cu numărul 12582/2026.
Pe ordinea de zi se află și raportul referitor la consultarea organizațiilor societății civile cu privire la propunerile și sugestiile acestora privind demersurile necesare la nivelul CSM pentru îmbunătățirea activității instituțiilor judiciare ca serviciu public în slujba societății, pentru trimestrul al II-lea al anului 2026.
Editor : Ana Petrescu
