Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Kiev, întrebat dacă sunt șanse ca noul Guvern să fie învestit până în septembrie, că nu dorește să facă predicții, dar cere în același timp partidelor „să aibă disponibilitate la compromis”. „E nevoie să terminăm această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide”, susține șeful statului.
„Nu vreau să fac predicții. Eu cred că românii așteaptă să se termine incertitudinea asta. E nevoie să terminăm această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide. Sper ca în cursul acestei veri să încheiem.
Întrebat dacă va convoca noi consultări, șeful statului a răspuns: „Ele există, fiecare dintre noi, și eu cu partidele, si partidele între ele, discutăm, nu e nevoie de consultări formale. E nevoie de discuții, care există, dar din păcate retorica pe care de luni de zile s-au așezat partidele, le îngustează mult spațiul de negociere. Și ne întoarcem la rolul social al politicianului care e să aibă disponibilitate la compromis”.
Editor : C.L.B.
