Noctua s-a prezentat la Computex 2026 cu un produs interesant care vrea să schimbe modul în care ne asigurăm răcirea procesoarelor. Dacă în trecut aveai nevoie să aplici pastă termoconductoare între talpa cooler-ului și suprafața procesorului pentru a facilita transferul căldurii, pe viitor vei putea folosi pad-uri termice speciale. Acestea sunt gândite pentru a elimina întregul proces de aplicare al pastei și pentru a le oferi utilizatorilor fără multă experiență în PC building o alternativă simplă și fără bătăi de cap.
Aceste pad-uri termice sunt rezultatul colaborării dintre Noctua și Carbice, o companie din Statele Unite ale Americii specializată în fabricarea de materiale de interfață termică. Pad-urile NT-CP1 AM5/4 folosesc nanotuburi de carbon aliniate vertical pentru a oferi o conductivitate termică excelentă și un contact uniform sub presiune.
Principalele avantaje pe care le oferă aceste pad-uri termice în fața pastei clasice este că nu se degradează în timp, astfel că nu va fi nevoie să le schimbi după câteva luni. Ba mai mult decât atât, pe măsură ce materialul se așează mai bine sub presiunea cooler-ului putem observa îmbunătățiri ale performanței termice. Plus că fiind dintr-o bucată nu riști să faci mizerie sau să pui o cantitate nepotrivită de pastă. Iar dacă ai nevoie să dai cooler-ul joc, pad-urile acestea sunt reutilizabile.
Tehnologia TIM unică și inovatoare a Carbice și-a dovedit deja eficiența extraordinară în aplicații care cer o fiabilitate extremă, cum ar fi sateliții, industria aerospațială sau infrastructura critică. Suntem convinși că performanța superioară pe termen lung, ușurința în utilizare și fiabilitatea pad-urilor Carbice vor fi la fel de atractive pentru pasionații de PC-uri, așa că suntem încântați să le aducem pe această piață și să colaborăm cu Carbice pe partea de cercetare și dezvoltare viitoare.
Roland Mossig, CEO Noctua
Noctua și Carbice vor lansa noile pad-uri termice în luna septembrie a acestui an, iar în momentul de față nu avem informații referitoare la preț. Dar ținând cont că vorbim despre o tehnologie nouă introdusă de un producător premium, mă aștept ca pasta termoconductoare să rămână drept soluția de buget pentru oamenii care asamblează PC-uri, urmând ca pad-urile termice să vină drept soluții pentru entuziaștii care vor să stoarcă și ultimul strop de performanță din hardware-ul lor.
