Același pilot, la manșa aceluiași avion F-16, a doborât două drone în mai puțin de 24 de ore. Ajutat de același coleg, acesta a doborât sâmbătă dimineață o nouă dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Este a doua intervenție reușită a militarului român în mai puțin de 24 de ore, după ce vineri a neutralizat o dronă deasupra județului Buzău. Ministerul Apărării Naționale a confirmat că o nouă dronă a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României și a fost doborâtă sâmbătă, 25 iulie, în cursul dimineții, de avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Conform informațiilor furnizate de MApN, ținta aeriană a fost detectată la ora 08:22 de sistemele de supraveghere radar, în timp ce survola zona de frontieră cu Ucraina: „Aeronavele au interceptat ținta aeriană și au executat procedurile standard de identificare și neutralizare”, a transmis Ministerul Apărării.
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, a confirmat că „încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe”. Ministrul a precizat că drona a fost „observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”.
De altfel, în jurul orei 08:26, în județul Tulcea a fost emis un mesaj RO-Alert, însă nu a fost înregistrat niciun apel la 112, conform ISU Tulcea.
Incidentul s-a produs la numai o zi după ce un alt aparat de zbor fără pilot a traversat o parte importantă a porțiunii de Est a țării noastre, fiind neutralizat de aceeași echipă de intervenție în județul Buzău.
Președintele Nicușor Dan a confirmat, la rândul său, că acest nou incident s-a petrecut sâmbătă dimineață: „În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a scris șeful statului pe Facebook.
Prima dronă a fost doborâtă vineri
Ieri, 24 iulie, radarele MApN au detectat la ora 9:39 o țintă aeriană aflată la aproximativ 20 de kilometri la Est de Sulina. Aparatul de zbor a intrat ulterior pe teritoriul României, urmând traseul Sulina–Brăila–Fetești–Buzău. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au fost ridicate de la sol, alături de două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, pentru monitorizarea aparatului.
La ora 11:02, unul dintre avioanele F-16 românești a lansat o rachetă aer-aer, doborând drona deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, județul Buzău. Nu au fost înregistrate victime sau semnalate pagube materiale.
Parchetul General a anunțat ulterior că aparatul era o dronă de tip Shahed. Fragmente ale acestei prime drone și ale rachetei care a interceptat-o au fost recuperate în zona Padina, iar un crater, alături de alte rămășițe ale rachetei aer-aer au fost identificate în apropiere de Tătaru, județul Brăila. Procurorii au deschis un dosar penal in rem în legătură cu acest caz.
Din primăvara anului trecut, România dispune de o lege pentru neutralizarea dronelor
România dispune, din luna mai a anului 2025, de un cadru legal care să permită neutralizarea și distrugerea aeronavelor fără pilot care folosesc în mod neautorizat spațiul aerian național.
Astfel, legea nr. 73/2025 definește inclusiv „focul de nimicire” și permite folosirea mijloacelor militare împotriva dronelor care reprezintă o amenințare. Intervențiile trebuie executate însă cu grijă, prioritare fiind protejarea vieții și evitarea producerii unor pagube la sol.
Sursa: Mediafax
