Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit, marți, cu membri ai comunității românești și cu antreprenori români din Frankfurt și Bonn, în cadrul vizitei sale în Germania. Ministra a anunțat lansarea, din septembrie, a serviciilor consulare itinerante pentru românii din Hessa, până la deschiderea Consulatului General al României la Frankfurt, preconizată pentru începutul anului 2027.
În cadrul vizitei, Oana Țoiu a avut și o întrevedere cu ministrul pentru afaceri federale și europene, relații internaționale și debirocratizare din landul Hessa, Manfred Pentz. Cei doi au discutat despre relația bilaterală, oportunitățile economice și de investiții și comunitatea românească din land.
Unul dintre subiectele discutate a fost reluarea activității comisiei economice mixte România-Hessa. Potrivit MAE, cei doi oficiali au decis ca aceasta să se reunească în toamna acestui an, la București, pentru prima dată după opt ani de la înființare, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri.
„Schimburile comerciale dintre România și landul Hessa au atins pragul de 2 miliarde de euro anual și au înregistrat o creștere de 10% față de anul precedent”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
Discuțiile au vizat și comunitatea românească din Hessa. MAE precizează că aceasta este, „în rândul cetățenilor UE veniți în Germania, cea mai numeroasă comunitate contributoare la sistemul de asigurări sociale, cu cea mai mare rată de angajare”.
Oficialii au discutat și despre susținerea educației în limba română în școlile din Hessa și a educației în limba germană în România.
„Germania este cel mai important partener comercial al României”
Oana Țoiu a vorbit despre relația economică dintre România și Germania și despre proiectele de cooperare dintre cele două țări.
„Germania este cel mai important partener comercial al României, am depășit anul acesta, în iunie, pragul de 21 de miliarde de euro în schimburi comerciale, iar antreprenorii, comunitatea de români, sași, șvabi de aici, precum și minoritatea germană din România leagă țările noastre peste generații”, a declarat ministra.
Țoiu a menționat și acordurile bilaterale încheiate în ultimul an în domeniul muncii și protecției sociale, al apărării și energiei, precum și cooperarea dintre cele două țări în domeniul securității europene și al Mării Negre.
„Anul trecut am semnat la Berlin planul comun de acțiune România – Germania și astăzi, la un an distanță, avem acorduri bilaterale finalizate în domeniul muncii și al protecției sociale, al apărării, al energiei, am deblocat activitatea comisiilor mixte guvernamentale cu landurile, pentru relația cu mediul de afaceri și colaborăm diplomatic pentru prioritizarea în securitatea europeană pentru Marea Neagră, iar Germania a contribuit la prezența NATO în România în protecția aeriană a Flancului Estic”, a spus Oana Țoiu.
Servicii consulare itinerante pentru românii din Hessa
La Frankfurt, ministra a anunțat lansarea, în septembrie, a serviciilor consulare itinerante pentru românii din Hessa. Acestea vor funcționa până la deschiderea Consulatului General al României la Frankfurt, preconizată pentru începutul anului 2027.
Oana Țoiu a anunțat și nominalizarea unui consul onorific pentru landul Hessa.
Potrivit MAE, numărul serviciilor consulare prestate anual în Germania a crescut cu 20%, ajungând la 53.000 în acest an. Ministerul are în vedere și creșterea echipei consulare de la Bonn, pentru a facilita accesul la servicii pentru românii din Hessa, Rheinland-Pfalz și Saarland.
„În acest context, a subliniat importanța informării comunității cu privire la măsurile întreprinse în sprijinul cetățenilor români din străinătate, precum și a identificării propunerilor și preocupărilor acestora, pentru a construi în baza lor etapele de consolidare a activității consulare, cât și în consolidarea cooperării cu autoritățile, cetățenii și mediul asociativ”, transmite MAE.
În cadrul întâlnirilor de la Frankfurt și Bonn, Oana Țoiu, alături de ambasadoarea Adriana Stănescu și consulul general al României la Bonn, Alexandra Subescu, a discutat cu reprezentanții comunității românești.
Ministra a prezentat și oportunitățile de investiții în România și deschiderea universităților românești pentru sprijinirea tinerilor care se întorc din diaspora.
România, Invitată de Onoare la Frankfurter Buchmesse 2028
Oana Țoiu a anunțat și începerea pregătirilor pentru participarea României la ediția din 2028 a Frankfurter Buchmesse, unde țara noastră va avea statutul de Invitat de Onoare.
„Am început în această seară la Frankfurt și colaborarea dintre Ambasadă, Ministerul Culturii și comunitate pentru pregătirea anului 2028, România fiind țară Invitată de Onoare la Frankfurter Buchmesse, cel mai important târg de carte și industrii creative al anului, în lume”, a declarat ministra.
Potrivit MAE, în Germania au fost extinse și cursurile de limba română. Anul trecut, acestea au fost lansate și în München și Nürnberg, cu sprijinul Institutului de Limba Română și al Consulatului General.
Editor : C.S.
