Memoria ne joacă feste mai mult decât credem. Un studiu realizat de specialiștii de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași arată că șase oameni din zece uită repede chiar și detalii pe care le-au auzit în urmă cu câteva secunde. Schimbarea stilului de viață nu e suficientă, uneori este nevoie de ajutor medical, spun specialiștii.
„La test, dumneavoastră ați obținut 29 de puncte, dintr-un maxim de 30. Problema a fost un pic pe partea de atenție, acolo la calcul. E cea mai frecventă problemă, cumva, că acolo implică partea de atenție, de concentrare”, îi spune medicul unei paciente care tocmai a făcut un test de memorie.
„Sunt în mașină și mă întreb: ‘Oare am scos? Oare am închis lumina?’ Da, le am și pe astea. Unele momente le uit, din cauză că sunt grăbită”, mărturisește Anca.
„Printr-un test foarte simplu, care nu costă, nu doare, nu curge sânge, dacă îl aplicăm, pot să obţină informații importante despre sănătatea mintală”, explică Cristina Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie Socola.
Doar patru din 10 participanți la studiul Institutului Socola au răspuns corect la toate cerințele. Mai grav, 15%, adică dublu față de anul trecut, nu au reușit nici măcar să memoreze informații pe care abia le auziseră.
„Suntem bombardați cu foarte multă informație, cu multe sarcini, cu multe task-uri de îndeplinit. Și, la un moment dat, atenția noastră este diseminată”, e de părere Elena Ungureanu, psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola.
„Ce caut în momentul respectiv. Te duci la un lucru și te blochezi, nu ştii după ce ai plecat”, povestește cineva.
„Stresul, oboseala! Uităm și în ce zi suntem”, concluzionează altcineva.
Medicii îi sfătuiesc pe cei care au pierderi ușoare de memorie să-și schimbe comportamentul alimentar, să facă sport și să adune ore suficiente de somn. Dacă nu apar îmbunătățiri, ar trebui să ceară ajutor medical.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia
