Organizația Națiunilor Unite (ONU) afirmă că epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo și Uganda ar putea fi mai extinsă decât s-a constatat până în prezent, după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat-o urgență de sănătate publică de interes internațional, relatează TVPWorld.
Purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, a declarat luni că epidemia este concentrată în provincia Ituri, din estul Congo, unde au fost raportate peste 482 de cazuri suspecte din aprilie, inclusiv opt cazuri confirmate și aproximativ 116 decese printre cazurile suspecte.
Epidemia implică tulpina Bundibugyo a virusului Ebola, pentru care nu există în prezent vaccinuri autorizate sau tratamente specifice. Haq a declarat că ONU și partenerii umanitari susțin răspunsul coordonat de guvern, în timp ce OMS a detașat experți tehnici și echipe de intervenție rapidă.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-a declarat marţi „profund îngrijorat de amploarea şi rapiditatea” epidemiei de Ebola.
Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat duminică dimineaţa o urgenţă de sănătate publică de proporţii internaţionale (USPPI) – al doilea nivel de alertă ca gravitate – în contextul epidemiei de Ebola care afectează RDC şi Uganda.
Peste cinci tone de provizii medicale ale OMS și experți au fost transportați aerian în Ituri de către Programul Alimentar Mondial pentru a consolida eforturile de izolare.
Statele Unite au anunţat luni că îşi vor spori controalele sanitare la frontieră împotriva virusului Ebola, care a infectat un cetăţean american care se afla în Republica Democrată Congo (RDC), informează AFP.
Măsurile, anunţate de Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), survin după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC) drept urgenţă sanitară internaţională.
Washingtonul va institui controale sanitare pentru călătorii pe calea aerului care provin din zonele afectate şi vor suspenda temporar acordarea de vize străinilor care au călătorit în aceste zone.
Un american a contractat virusul ”în contextul muncii pe care o depunea în Republica Democrată Congo”, a anunţat CDC.
Editor : M.C
