Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) condamnă transformarea universităților în instrumente de recrutare politică, după ce rectorul Politehnicii Iași și senator din partea social-democraților a anunțat că 220 de studenți s-au înscris în PSD. Potrivit unui comunicat transmis marți, organizațiile studențești cer Parlamentului o lege care să declare incompatibile funcțiile de conducere din universități și cele politice.
„În urma informației care circulă în spațiul public, conform căreia 220 de studenți ai unei universități din Iași s-au înscris în cadrul partidului politic al cărui membru este chiar rectorul instituției, atragem atenția asupra gravității fenomenului prin care universitățile ar putea fi utilizate drept instrumente de recrutare politică în raport cu principiul independenței mediului universitar față de orice influență a mediului politic, dar și în ceea ce privește art. 11, alin. (1) din Legea învățământului superior, conform căruia: „Autonomia universitară este garantată prin Constituţia României, republicată, şi se exercită cu condiţia asumării răspunderii publice şi în limitele legislaţiei naţionale în vigoare. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase”, a transmis ANOSR, printr-un comunicat, marți.
Organizațiile studențești cer Parlamentului să aducă în dezbaterea publică un proiect care să interzică ocuparea funcțiilor politice de către cei aflați la conducerea universităților:
„Inclusiv în dezbaterile purtate pe fondul proiectului de Lege a învățământului superior, în anul 2022, ANOSR a atras atenția asupra necesității introducerii unei incompatibilități între funcția de membru în Consiliul de Administrație al unei universități (Rector, Prorectori, Decani) și funcțiile de conducere într-un partid politic, de deputat sau senator, de membru al Guvernului sau Secretar de Stat.
Argumentele pentru care o asemenea reglementare este necesară țin în mod direct de asigurarea unei independențe totale a mediului universitar față de intervenții politice. De asemenea, ANOSR a subliniat faptul că exercitarea în paralel a unui număr mare de funcții, printre care și cea de conducere într-o instituție de învățământ superior, atrage, în consecință, neglijarea îndeplinirii cu succes a atribuțiilor care țin de managementul universitar.”
Reacția ANOSR vine după ce Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și senator PSD, le-a transmis social-democraților, pe un grup intern de comunicare, că 220 de studenți din cadrul universității s-au înscris în partid. Acesta s-a lăudat că și-a asumat „responsabilitatea aducerii tinerilor în echipă”, nu doar ca simpatizanți, ci în calitate de membri. (Mai multe detalii AICI)
Dan Cașcaval a scris ulterior, pe Facebook, că nu a făcut niciodată propagandă politică în universitate și nu s-a întâlnit cu niciun student pentru a-i propune să devină membru PSD.
Editor : A.G.
