Armata SUA a declarat că a început să lanseze atacuri asupra unor ținte ale Gărzii Revoluționare Islamice din Iran, relatează Reuters.
„Astăzi, la ora 12:00 (ora de Est/ 19.00 – ora României), forțele armate americane au început să lanseze atacuri asupra unor ținte ale Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran. Aceste atacuri vin în urma recentelor tentative de atac ale IRGC împotriva navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz și împotriva militarilor americani dislocați în regiune”, a transmis CENTCOM pe X.
Aceste ultime atacuri au loc după ce, în weekend, cele două părți au schimbat focuri pentru prima dată în ultima lună. Armata americană a declarat că a lovit duminică lansatoare de rachete de pe Insula Larak, din Strâmtoarea Ormuz, în cadrul primelor sale atacuri asupra Iranului din luna iulie, după ce a detectat că iranienii intenționau să amplaseze noi mine în această cale navigabilă strategică.
Anunțul vine în contextul în care trei oficiali americani, citați de Axios, au afirmat că președintele SUA, Donald Trump, și consilierii săi de rang înalt au luat în considerare lansarea unor atacuri limitate în Strâmtoarea Ormuz pentru a împiedica Iranul să-și refacă capacitățile radar și de rachete necesare pentru a ataca navele.
Planul, elaborat în ultima săptămână de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) și susținut de secretarul apărării Pete Hegseth, nu fusese aprobat de Trump înainte de schimbul de focuri cu Iranul din acest weekend.
Un oficial american a declarat că ideea care stă la baza planului este aceea de a reduce riscul unor atacuri iraniene asupra petrolierelor, navelor Marinei SUA și aeronavelor Forțelor Aeriene — pentru a „tunde gazonul”, conform expresiei folosite de această persoană.
Casa Albă a transmis: „Președintele își păstrează toate opțiunile. Iranienii vor să încheie un acord, dar întotdeauna ajung cu o zi prea târziu și cu un dolar mai puțin”.
Citește și:
Ce promite Iranul dacă SUA revin la acordul din iunie. „Totul poate fi repus pe făgaşul normal”
Editor : A.M.G.
