Un nou studiu publicat în revista Science arată că ceea ce se întâmplă astăzi cu pădurile din zonele temperate de pe întreaga planetă seamănă cu un fenomen de acum 56 de milioane de ani, atunci când nivelul dioxidului de carbon din atmosferă a crescut semnificativ, ceea ce a dus la încălzirea planetei și moartea plantelor care nu puteau trăi în condiții de temperaturi extreme și secetă. Marea diferență este că procesul care a avut loc la trecerea dintre epocile Paleocen și Eocen a durat mii de ani, în timp ce, acum, transformarea se produce în doar câteva decenii.
Când concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a ajuns la 600 de părți pe milion (ppm), plantele au beneficiat inițial de o rată crescută a fotosintezei, ceea ce a dus la dezvoltarea mai rapidă a arborilor.
Însă, gazele cu efect de seră au continuat să încălzească planeta și aerul a devenit tot mai uscat. Mortalitatea plantelor a crescut dramatic pe măsură ce acestea pierdeau tot mai multă apă, ceea ce a dus la distrugerea treptată a vechilor păduri.
Tot mai multă radiație solară și căldură au pătruns sub coronamentul arborilor, consolidând procesul. Speciile de plante adaptate zonelor temperate, precum nucii, ulmii și mestecenii, au fost înlocuite de plante xerofite (rezistente la secetă) și termofile (adaptate la căldură), precum palmierii și tufărișurile mediteraneene.
Geologii, paleobotaniștii și alți cercetători care studiază trecutul Pământului numesc acest episod „Maximul Termic Paleocen-Eocen” (PETM). Creșterea nivelului dioxidului de carbon din atmosferă, provocată probabil de erupțiile vulcanice, a declanșat o încălzire globală care a dus la temperaturi medii cu 5 grade Celsius mai mari decât cele normale.
Impactul a fost atât de mare încât a marcat sfârșitul unei epoci geologice – Paleocen – și începutul unei noi epoci – Eocen. Este unul dintre exemplele citate cel mai des de persoanele care refuză să accepte legătura dintre activitățile umane și schimbările climatice, argumentând că acestea au avut loc și înainte de apariția omului, potrivit El Pais.
Pădurile au avut nevoie de 100.000 de ani ca să își revină
La fel ca în timpul PETM, nivelul dioxidului de carbon din atmosferă continuă să crească (acum, a ajuns la 423 de părți pe milion), secetele au devenit tot mai frecvente și atmosfera este mai uscată decât a fost vreodată în ultimele secole. Nenumărate plante și animale mor, transformând peisajul, în timp ce oceanele devin tot mai acide.
Diferența crucială este că procesul de acum 56 de milioane de ani a durat mai multe milenii, în timp ce, în vremurile noastre, s-a întâmplat în doar câteva decenii. Dar, în afară de viteza și cauza acestui fenomen, cele două perioade de schimbări climatice au asemănări clare.
„Mai multă lumină a ajuns la solul pădurii, temperaturile au crescut, solurile s-au uscat, mai puțină apă s-a întors în atmosferă prin transpirație, iar pădurea a devenit mai puțin eficientă la reglarea climei și captarea carbonului”, a explicat Regan Dunn, autoarea principală a studiului și cercetătoare de la Muzeul de Istorie Naturală din Comitatul Los Angeles.
Pădurile din statul american Wyoming au pierdut până la 60% din suprafața acoperită de coroanele arborilor și au avut nevoie de 100.000 de ani ca să își revină, a scris Dunn într-un articol publicat în The Conversation.
Un fenomen extins în toate regiunile temperate ale planetei
Declinul unei păduri care, în timpul Paleocenului, ar fi fost dominată de plante din familia nucilor, a mestecenilor și a ienuperilor nu a fost doar un fenomen izolat în Wyoming – sau doar în America de Nord.
S-a întâmplat în toate regiunile temperate ale planetei. Treptat, aceste păduri au fost înlocuite de plante asociate mai degrabă cu peisajul mediteraneean sau cu regiunile tropicale uscate ale lumii, precum Cerrado din Brazilia, care are caracteristicile unei savane.
„Într-un fel, peisajul PETM din Wyoming, SUA, ar fi semănat cu o combinație între structura tufărișurilor spaniole și structura și compoziția speciilor pădurilor tropicale uscate din zona neotropicală”, a mai spus Dunn.
Transformarea pădurilor a declanșat o serie de alte schimbări, inclusiv apariția unor noi specii de animale mai bine adaptate la noul mediu.
Dioxidul de carbon în exces este dăunător pădurilor întrucât temperaturile mai mari și seceta afectează arborii, mulți dintre aceștia ajungând să moară, a spus și paleobotanista Ellen Currano de la Universitatea din Wyoming.
„Am început să observăm schimbări similare în pădurile de acum, în special în Amazon, iar fosilele plantelor din Wyoming ne oferă un indiciu despre direcția în care s-ar putea îndrepta Pământul”, a spus Currano.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
