Mediafax Prezent la deschiderea Festivalului de Film de la Londra, care a început marți, regizorul britanic Ridley...
Mediafax A doua vizită a lui Carney la Casa Albă are loc înaintea revizuirii, anul viitor, a...
Mediafax Decizia va fi anunțată marți, în cadrul unei reuniuni a ONU, iar anunțul oficial este așteptat...
Mediafax Întâlnirea a avut ca scop „consolidarea relațiilor bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare între...
Mediafax Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța avertizează că animalele, atât de companie, cât și de fermă,...
Fanii lui Liverpool au donat peste 225.000 lire sterline pentru un program în memoria lui Diogo Jota
Fanii lui Liverpool au donat peste 225.000 lire sterline pentru un program în memoria lui Diogo Jota
Mediafax Suma impresionantă a fost colectată prin inițiative ale fanilor, care au ales să poarte tricouri cu...
Mediafax Mesajul central rămâne neschimbat: VALID sau INVALID. Nu există „aproape”. 1) Ce cumpărăm și pe ce...
Mediafax Declarațiile președintelui AUR, George Simion, care l-a numit recent pe președintele României, Nicușor Dan, „autist”, au...
Mediafax „Am decis că școlile din Ilfov vor fi închise miercuri”, spune pentru MEDIAFAX surse participante la...
Mediafax Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, evenimentul a avut loc marți, în jurul orei 10:00. Un...
Mediafax Expertul financiar Alexandru Chirilă explică modul în care se acumulează contribuțiile de stat la pensie. Acesta...
Banca Mondială a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2025, la doar 0,4%
Banca Mondială a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2025, la doar 0,4%
Mediafax De asemenea, Banca Mondială estimează o creştere PIB de 1,3% în 2026 şi de 1,9% în...
Mediafax BlackRock, cea mai mare companie de investiții din lume, consideră că Europa este, în prezent, una...
Mediafax Trei sferturi din acționarii Romaero (75,59%), la care Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului deține pachetul...
Mediafax Poliția Metropolitană a arestat 46 de persoane după ce a destructurat o rețea infracțională suspectată de...
Mediafax Metrorex a anunțat că, având în vedere avertizările meteo privind precipitații abundente și intensificări ale vântului,...
Mediafax În noua ediție „Pastila Financiară”, Adrian Artene și Alexandru Chirilă au vorbit despre pensii, despre importanța...
Mediafax Marți, compania europeană Airbus a depășit o barieră comercială importantă. Familia de avioane A320 a depășit...
Mediafax Daniel Fenechiu a precizat că această decizie a fost discutată în grupul parlamentar al PNL împreună...
Tricolorii joacă joi un amical cu Moldova, apoi un meci decisiv cu Austria în preliminariile CM 2026.NationalaStiri...
FC Botoșani a încheiat etapa a 12-a pe primul loc, după 2-1 cu UTA Arad pe teren...
Campionatul Italiei, ”rezervor” pentru reprezentativele din întreaga lume.Serie AStiri @ Sport.ro Read More
Bayern Munchen s-a interesat de Florian Wirtz în campania de transferuri din vară.BundesligaStiri @ Sport.ro Read More
Vicecampioană olimpică, Mihaela Cambei scrie istorie în haltere și în 2025.SporturiStiri @ Sport.ro Read More
Tânărul fotbalist s-a accidentat în timpul derby-ului cu FCSB.SuperligaStiri @ Sport.ro Read More
Tehnicianul Miguel Angel Russo a câștigat cu Boca titlul de campioană, Copa Libertadores și Cupa Argentinei.Fotbal externStiri...
Condiții meteorologice dificile în această perioadă în țara noastră.StiriStiri @ Sport.ro Read More
Campionul național absolut de raliuri, Simone Tempestini, a cucerit titlul de campion european la echipe cu MRF...
Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Jelena Ostapenko, în turneul de o mie de puncte de la Wuhan.TenisStiri...
Mediafax Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică 2025 lui John...
Alcaraz va juca împotriva amatorilor la Australian Open, cu premiu de 1 milion de dolari australieni
Alcaraz va juca împotriva amatorilor la Australian Open, cu premiu de 1 milion de dolari australieni
Mediafax Evenimentul va opune 10 jucători amatori din toată Australia împotriva a 22 de profesioniști, iar câștigătorul...
Mediafax Fondul Monetar Internațional și Grupul Băncii Mondiale se pregătesc pentru reuniunile anuale de la Washington, pe...
Mediafax Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Armurierilor din Ucraina, care reunește producătorii privați din industria de...
Mediafax ,,Bucureștiul se află sub COD ROȘU de ploi torențiale și abundente de astăzi, ora 21.00, până...
Ministry of Education: Schools will decide how to make up for lost hours in counties under red alert
Ministry of Education: Schools will decide how to make up for lost hours in counties under red alert
Mediafax According to data from the Ministry of Education, to date, the County Committee for Emergency Situations...
Mediafax The Financial Supervisory Authority (ASF) warns of an increase in fraud attempts involving phone calls or...
Mediafax China și Taiwan, pe care Beijingul îl consideră teritoriul său, sunt angajate într-o dispută din ce...
Mediafax Moneda europeană a fost cotată în creștere de BNR, la 5,0916 lei. Dolarul american, francul elvețian...
Mediafax On Monday, Minister of Development Cseke Attila attended the inauguration ceremony for the new headquarters of...
Campioana României, cu bune și cu rele.SuperligaStiri @ Sport.ro Read More
