O nouă plângere pentru viol a fost depusă împotriva cântăreţului şi actorului francez Patrick Bruel, deja pus sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală în alte dosare. Victima susţine că artistul a agresat-o sexual în Regiunea Pariziană, în anii 2000, pe când aceasta avea doar 16 ani, relatează Agerpres.
Noua plângere, depusă pe 24 iunie la Parchetul din Nanterre, un oraş de lângă Paris, a fost transmisă celor patru judecători de instrucţie însărcinaţi cu analiza dosarului, a dezvăluit vineri o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP.
Starul francez, în vârstă de 67 de ani, este deja cercetat începând din 10 iunie în patru dosare: un viol la Neuilly-sur-Seine în 2008, o tentativă de viol în 2010 la Bruxelles, o agresiune sexuală şi o hărţuire sexuală la Perpignan în 2019 şi o hărţuire sexuală la Ajaccio, în Corsica, în 2019.
El a primit statutul de „martor asistat” în alte patru dosare.
Cei patru judecători de instrucţie au fost sesizaţi, de asemenea, şi în legătură cu alte acuzaţii de violenţă sexuală raportate de alte femei, acuzaţii care, la prima vedere, par să fie prescrise.
După punerea sub acuzare a cântăreţului Patrick Bruel, cel puţin cinci plângeri au fost depuse împotriva sa pentru presupuse fapte de viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală, care ar fi fost comise între septembrie 1992 şi anul 2014.
Lor li se adaugă noua plângere pentru viol, ce vizează fapte care nu s-au prescris, potrivit aceleiaşi surse.
Noua reclamantă îl acuză pe cântăreţ că a violat-o în Regiunea Pariziană în anii 2000, în perioada în care aceasta avea vârsta de 16 ani. La momentul faptelor reclamate, tânăra lucra ca model.
De la începutul procedurii judiciare, Patrick Bruel a negat toate faptele care îi sunt reproşate.
Contactaţi de AFP, avocaţii starului francez, Fanny Colin, Celine Lasek şi Christophe Ingrain, au declarat că artistul va răspunde „acestor acuzaţii inepte în singurul cadru pertinent şi corespunzător: în justiţie, dacă aceasta va fi sesizată”.
Editor : Ș.A.
