Pelerinajul de la Iași, organizat cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, va începe joi, 8 octombrie, la ora 6:00, cu citirea Acatistului „ocrotitoarei Moldovei”. Moaștele acesteia și ale Sfântului Cuvios Paisie vor fi apoi purtate în procesiunea tradițională din jurul Catedralei Mitropolitane și depuse în baldachinul amenajat în același loc ca în anii precedenți. Închinarea credincioșilor se va desfășura în acest spațiu până când rândul pelerinilor va putea fi gestionat în interiorul catedralei, moment estimat pentru începutul zilei de joi, 15 octombrie.
În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Pelerinajul de la Iași: Calendarul slujbelor și al procesiunilor
Joi, 8 octombrie 2026
- 6.00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor;
- 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;
- 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Centrului Eparhial;
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Vineri, 9 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 17.00-18.00: Vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, în parteneriat cu Muzeul de Artă al României (Muzeul Mitropolitan);
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia, împreună cu slujba Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria (în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 11 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană);
- 8.00-12.00: Sfințirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Galata, municipiul Iași, Protopopiatul 1 Iași;
- 16.00-17.00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala mitropolitană);
- 19.00-20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria;
- 21.00-00.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 12 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei, cu prilejul pomenirii aducerii la Iași a sfintelor sale moaște în 1996 (în Catedrala Mitropolitană).
Marți, 13 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ap. Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 21.00-3.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Miercuri, 14 octombrie 2026
- 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
- 9.00-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).
Joi, 15 octombrie 2026
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Editor : C.S.
