Într-un interviu pentru Știrile PRO TV, comisarul pentru servicii financiare a declarat că, odată cu îmbătrânirea populației, inclusiv în România, cei care contribuie vor fi mai puțini decât pensionarii. Oficialul recomandă statelor membre să dezvolte pensiile private ocupaționale, prin care și firmele contribuie pentru viitorul angajaților.
În plus, fiecare român ar putea avea un cont simplu de folosit pentru economii și investiții. Astfel, cei care reușesc să pună bani deoparte, vor putea obține în timp câștig.
Comisarul european pentru Servicii Financiare, Maria Luís Albuquerque, spune că oamenii ar putea fi încurajați să investească banii pe care îi pun deoparte într-un mod simplu.
Ce recomandă României
Maria Luís Albuquerque, Comisar european pentru Servicii Financiare: Am recomandat tuturor statelor membre să creeze conturi simple de economii și investiții. Pentru fiecare cetățean, asta ar trebui să le ofere oamenilor opțiuni simple pentru a putea investi pe piețe de capital, mai degrabă decât să aibă toate economiile în depozite. Este bine să ai câțiva bani lichizi în depozite, îi poți accesa dacă ai nevoie de ei oricând, dar dacă economisești pe termen lung, depozitele nu sunt cea mai bună opțiune, pentru că va fi un câștig foarte mic sau, în funcție de inflație, se poate să nu fie niciun câștig.
Accesul ar putea fi digital sau fizic, de exemplu la bancă sau la o firmă specializată. Iar investițiile ar urma să fie simple, chiar și pentru cei care nu au experiență, și cu stimulente fiscale.
Maria Luís Albuquerque, Comisar european pentru Servicii Financiare: Un aspect foarte important este că nu ar trebui să fie nicio sumă minimă, nici pentru a deschide contul, nici pentru a investi. Ideea este că dacă poți economisi doar 10 euro, să poți investi 10 euro, pentru că dacă începi să investești devreme, dacă o faci regulat, chiar dacă nu ai mulți bani, dacă îi lași acolo să stea pentru mult timp vor ajunge să facă o mare diferență mai târziu în viață. Mi-aș fi dorit să primesc sfatul acesta la 20 de ani.
Comisarul european mai recomandă statelor membre și dezvoltarea pensiilor private ocupaționale, la care contribuie și angajatorul.
Maria Luís Albuquerque, Comisar european pentru Servicii Financiare: Vom avea mai mulți oameni care primesc pensie și mai puțin oameni care vor contribui, așa că acest pilon 1 nu va fi suficient. În Europa, toți îmbătrânim. Așa că avem o provocare cu pensiile, în a putea garanta că vom avea pensii decente pentru viitorii pensionari. Așa că am recomandat statelor membre care nu au deja, să dezvolte pensiile ocupaționale.
Oficialul a vorbit și despre o posibilă conectare a burselor și piețelor de capital din Uniune.
Maria Luís Albuquerque, Comisar european pentru Servicii Financiare: Ați avea în continuare Bursa de Valori București. Ceea ce trebuie să garantăm este că aceste resurse și oportunități, în loc să fie împărțite în 27 de compartimente diferite, așa cum sunt acum, să fie aduse împreună. Astfel, de oriunde din Europa, poți avea acces la toate oportunitățile de finanțare existente în Europa. La fel și pentru un investitor: ar avea vizibilitate asupra oportunităților din întreaga Europă.
Interviul va fi difuzat integral pe știrileprotv.ro, la secțiunea iBani.
