Controalele în teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, iar peste 2.500 de fermieri urmează să beneficieze de un ajutor de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna.
„Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controalele pe teren au fost finalizate și îi felicit și le mulțumesc colegilor din Direcțiile Agricole și din APIA pentru efortul depus”, a precizat ministrul, într-o postare video publicată pe Facebook.
Tanczos Barna a subliniat că sprijinul acordat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cultivatorilor de cartofi a fost reluat după o pauză de un an.
„Producătorii de cartofi vor beneficia din nou de un sprijin din partea Ministerului Agriculturii. După o pauză de un an de zile, am reluat susținerea producătorilor de cartofi, în mod special pentru a reduce decalajele dintre cantitățile consumate în țară și cele produse și a reduce importul sau aducerea din străinătate, din alte state membre ale Uniunii Europene, a unor cantități semnificative de cartofi. Sunt 300 de euro pe hectar, peste 2.500 de fermieri și peste 12.000 de hectare sprijinite”, a mai declarat ministrul.
Tanczos Barna: Ne-am fi dorit un sprijin de 700-800 de euro pe hectar
Acesta a precizat că și-ar fi dorit ca valoarea sprijinului să fie considerabil mai mare, de cel puțin 700-800 de euro pe hectar, însă consideră că reluarea schemei reprezintă, în sine, un rezultat pozitiv.
„Din păcate nu este subvenția pe care ne-am fi dorit-o. Noi propusesem 800 sau 700 de euro pe hectar pe an, dar și așa este un rezultat pozitiv. Se reia subvenționarea acestei culturi, pentru a stimula producerea cartofului în România și pentru a reduce încă o dată decalajul dintre cantitățile consumate și cele produse în țară”, a transmis Tanczos Barna pe pagina sa de socializare.
Buget de peste 26,6 milioane de lei pentru schema de sprijin
Guvernul a aprobat, pe 20 august, schema de ajutor de minimis destinată susținerii producției de cartofi de consum în anul 2026. Bugetul alocat programului derulat de MADR este de 26,625 milioane de lei, iar sprijinul acordat beneficiarilor este de maximum 300 de euro pe hectar, proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
Potrivit MADR, schema se adresează producătorilor agricoli persoane fizice care dețin un atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2026, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, precum și producătorilor agricoli persoane juridice.
Condițiile pentru acordarea sprijinului
Pentru a beneficia de sprijin, producătorii trebuie să cultive o suprafață de minimum 0,3 hectare cu cartof de consum, să obțină o producție de cel puțin 12 tone pe hectar, să fie înscriși în Registrul agricol și să facă dovada valorificării producției prin documentele justificative prevăzute de actul normativ.
Identificarea suprafețelor și verificarea existenței culturilor se realizează înainte de recoltare, de către echipe mixte formate din reprezentanți ai Direcțiilor Agricole Județene (DAJ) și ai centrelor județene ale APIA.
Recoltarea și valorificarea producției se efectuează după verificările în teren și cel târziu până la 18 noiembrie 2026, inclusiv.
Documentele trebuie depuse până la 23 noiembrie
Documentele care atestă valorificarea producției trebuie depuse până la 23 noiembrie 2026, inclusiv, iar plata sprijinului urmează să fie efectuată până la 22 decembrie 2026.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi sau unei întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro pe durata ultimilor trei ani.
În situația în care solicitările depășesc bugetul alocat programului, cuantumul sprijinului acordat pe hectar va fi redus proporțional.
Editor : Ana Petrescu
