Uniunea Europeană a luat decizia de a permite, din nou, platformelor online să detecteze conținutul care ar putea prezenta abuzuri sexuale asupra copiilor în conversațiile utilizatorilor, cu excepția celor protejate prin criptare end-to-end.
Această măsură a venit în urma unor negocieri deosebit de dificile, care au opus organizațiile pentru protecția copilului și susținătorii dreptului la viață privată, Parlamentul European și statele membre, conform publicației LeFigaro.
Timp de aproape patru luni, platformele care vizau detectarea și eliminarea imaginilor sau clipurilor video ce înfățișau abuzuri sexuale asupra copiilor au funcționat într-un vid legislativ total în Uniunea Europeană.
Cadrul juridic care reglementa aceste verificări expirase încă de la începutul lunii aprilie, din cauza dezacordului dintre statele membre UE și eurodeputați.
Potrivit regulilor adoptate în cursul acestei săptămâni, aceste verificări sunt din nou permise, însă nu sunt obligatorii. La fel ca în trecut, acest act normativ are un caracter temporar și va fi valabil doar până în luna aprilie 2028.
Diferență de opinii între două tabere, fiecare crezând că are dreptate
Hotărârea vine în contextul unei dispute mult mai ample, care durează de câțiva ani. În 2022, Comisia Europeană a propus ca rețelele de socializare și serviciile de mesagerie să fie obligate să detecteze conținutul care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor. Simultan, executivul european a propus ca aceste legi să devină permanente, în loc să fie reînnoite la fiecare doi sau trei ani.
Propunerea a fost susținută de organizații pentru protecția copilului și de unele state membre, cum ar fi Danemarca. Inițiativa a fost însă criticată aspru de eurodeputați, de platformele online și de unele state membre, precum Germania. Tabăra celor care se opun consideră că anumite măsuri, inclusiv verificarea mesajelor criptate, reprezintă o încălcare „disproporționată” a dreptului la viață privată.
Folosind sloganul „Stop Chat Control”, opozanții proiectului au desfășurat o amplă campanie pe rețelele de socializare, trimițând un număr mare de mesaje către eurodeputați, diplomați și responsabili politici pentru a încerca să împiedice adoptarea acestor măsuri.
Adoptarea acestor legi, cu caracter temporar, oferă tuturor părților implicate răgaz până la jumătatea anului 2028 pentru a ajunge la o decizie privind proiectul legislativ mai amplu.
Sursa: Mediafax
