Partidul Național Liberal (PNL) a pierdut definitiv procesul prin care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a cerut partidului să îi restituie 14 milioane de lei, bani folosiți în anul 2024 pentru promovarea cărții fostului candidat la alegerile prezidențiale din acel an, Nicolae Ciucă.
Decizia definitivă a venit de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Până la acest moment, PNL nu a oferit un punct de vedere.
Potrivit Digi24, cei 14 milioane de lei au fost folosiți de PNL pentru a promova cartea „Un ostaș în slujba țării” a fostului candidat la prezidențialele din 2024, Nicolae Ciucă.
Perioada în care au fost cheltuiți banii s-a suprapus, practic, cu campania electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din acel an, iar PNL a cerut decontarea lor.
AEP a virat inițial banii, însă, după o verificare, reprezentanții instituției au observat că au plătit de două ori aceeași campanie și că promovarea cărții lui Nicolae Ciucă nu se înscria în activitatea pentru campania de la alegerile europarlamentare și locale.
PNL are datorii strânse în timpul ultimelor campanii electorale care se ridică la peste 100 de milioane de lei.
Editor : M.G.
