Polițiștii de frontieră au făcut mai multe recomandări pentru cetățenii care vor pleca în vacanța de vară și le recomandă acestora să își planifice din timp deplasările și să se informeze cu privire la condițiile de călătorie. De asemenea, aceștia informează cetățenii cu privire la aglomerațiile din vamă de la final de săptămână și din perioada vacanțelor.
„În contextul creșterii semnificative a numărului de persoane care călătoresc în perioada sezonului estival, Poliția de Frontieră Română recomandă cetățenilor să își planifice din timp deplasările și să se informeze cu privire la condițiile de călătorie, pentru a evita eventualele întârzieri și pentru a contribui la fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei și aeroporturile internaționale”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Poliției de Frontieră.
De asemenea, polițiștii de frontieră au venit cu recomandări și pentru cei care pleacă în vacanțe cu avionul: „Înainte de plecare, cetățenii sunt sfătuiți să verifice valabilitatea documentelor de călătorie și să se informeze cu privire la condițiile de intrare în statul de destinație și în cele tranzitate. În cazul călătoriilor în afara Spațiului Schengen, este importantă planificarea traseului, cu recomandarea de a fi folosite toate punctele de frontieră deschise în regim internațional”.
Călătoriile cu minori
În ceea ce privește călătoriile împreună cu minori, polițiștii reamintesc regulile privind ieșirea din țară a acestora, care au rămas neschimbate și după aderarea României la Spațiul Schengen. De asemenea, aceștia informează că noile cărți electronice de identitate sunt documente valabile pentru ieșirea din România.
„Minorii titulari ai unei cărți electronice de identitate pot călători în afara țării în condițiile prevăzute de legislația privind regimul juridic al cetățenilor minori români la trecerea frontierei de stat, precum și pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Reamintim că prezentarea cărții electronice de identitate nu înlocuiește, după caz, declarațiile privind acordul părinților, hotărârile judecătorești sau alte documente prevăzute de legislația în vigoare”, au subliniat polițiștii de frontieră.
Totodată, aceștia anunță că nu mai este necesară prezentarea în format fizic a certificatului de cazier judiciar, iar verificarea existenței acestuia se realizează electronic de către polițiștii de frontieră, la momentul efectuării controlului.
Editor : A.R.
