Premierul Ucrainei, Serghii Koreţki, le-a sugerat persoanelor vulnerabile să se mute în afara marilor oraşe înainte de venirea iernii, pentru a evita suprasolicitarea serviciilor de urgenţă în cazul unor noi atacuri ruseşti, relatează AFP și Agerpres.
Iarna trecută, bombardamentele sistematice ruseşti împotriva infrastructurilor energetice ucrainene au privat o parte a ţării de electricitate şi încălzire, în timp ce temperaturile coborau câteodată până la minus 20 de grade Celsius.
„Există persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilităţi. De ce rudele sau serviciile sociale ale oraşului să nu aibă grijă de aceste persoane?”, a declarat el într-un interviu la postul de televiziune ucrainean TSN, adăugând: „Puteţi să o faceţi dinainte, înainte de iarnă!”
Totuşi, Koreţki a subliniat că nu face apel la locuitori „să plece”, o decizie pe care a calificat-o drept „măsură extremă”.
Pe măsură ce temperaturile scad, AFP a observat comercianţi din Kiev testându-şi generatoarele în pregătirea pentru iarnă. Unii locuitori ai capitalei au spus, de asemenea, că se gândesc să părăsească oraşul.
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra Kievului în ultimele săptămâni, utilizând zi şi noapte drone cu reacţie pe care antiaeriana ucraineană abia reuşeşte să le intercepteze.
De la începutul verii, numeroase infrastructuri civile, logistice şi comerciale se află în colimatorul Moscovei, pe care preşedintele Volodimir Zelenski o acuză că încearcă să paralizeze economia Ucrainei, care, la rândul său, a crescut distanţa de lovire în profunzimea Rusiei.
Editor : Ș.A.
