Un preot din Bihor a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce ar fi pus la cale, împreună cu doi complici, incendierea unui autoturism aparținând unei firme administrate de soția sa. Potrivit procurorilor, mașina ar fi fost incendiată intenționat pentru ca preotul, aflat în conflict cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei, să susțină că este victima unei „persecuții” politice și religioase și să exercite presiuni asupra forurilor bisericești și judiciare. Anchetatorii îl mai acuză de instigare la fals intelectual, uz de fals și divulgarea unor informații nepublice.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală și au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a trei inculpați, după cum urmează: M.C. (41 ani), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere (…), P.D. (43 ani), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în forma calificată (…), G.A. (36 ani), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în forma calificată”, au transmis, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procurorii au menționat că, în noaptea de 4 spre 5 februarie 2025, în parcarea de pe DN 76, la ieșirea din localitatea Drăgănești, în direcția Ștei, județul Bihor, un autoturism aparținând societății comerciale administrate de soția bărbatului de 41 de ani ar fi fost incendiat în mod intenționat.
Anchetatorii au stabilit că incendiul nu s-ar fi produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a autoturismului și nici nu ar fi constituit un eveniment spontan, ci că fapta ar fi fost pregătită anterior și executată în cadrul unei acțiuni la care cei trei bărbați ar fi contribuit în modalități diferite.
„Din actele de urmărire penală ar fi rezultat că, anterior incendiului, ar fi fost procurată o cantitate de aproximativ 15 litri de benzină, combustibil care ar fi fost folosit la inițierea și intensificarea arderii. În noaptea comiterii faptei, inculpatul P.D. (autorul infracțiunii) s-ar fi deplasat împreună cu ceilalți inculpați la locul unde a fost incendiat autoturismul, ar fi utilizat substanța inflamabilă (a deversat benzina în habitaclul autoturismului) și ar fi inițiat incendiul, după care ar fi părăsit zona, beneficiind, potrivit acuzației, de sprijinul logistic acordat de ceilalți participanți”, susțin procurorii.
Ce rol ar fi avut fiecare dintre cei trei
Potrivit anchetatorilor, focul s-a manifestat inițial în partea din dreapta-față a autoturismului, după care s-a extins asupra celorlalte componente combustibile ale vehiculului.
Procurorii susțin că incendierea ar fi fost premeditată și că incidentul ar fi fost ulterior folosit pentru susținerea unei narațiuni privind o presupusă „persecuție” politică și religioasă.
„Această acțiune ar fi fost premeditată și utilizată ulterior pentru susținerea unei narațiuni de «persecuție» politică și religioasă, cu scopul de a exercita presiuni instituționale și de a induce în eroare forurile bisericești (interne și externe) și organele judiciare”, au mai afirmat procurorii.
Anchetatorii au stabilit și rolurile pe care le-ar fi avut cei trei bărbați în comiterea faptei.
„Inculpatul M.C. (preot aflat în conflict cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei) ar fi acordat, cu intenție, sprijin material și moral la pregătirea și realizarea faptei, precum și la valorificarea ulterioară a incidentului, inculpatul P.D. ar fi executat nemijlocit incendierea și s-a implicat ulterior în diseminarea informațiilor privind acest eveniment, iar inculpatul G.A. ar fi asigurat sprijinul logistic indispensabil pentru desfășurarea acțiunii și ulterior pentru disimularea probelor”, au mai declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În cazul preotului, procurorii au reținut și comiterea altor infracțiuni.
Acuzat că ar fi obținut un certificat medical pe baza unui diagnostic nereal
Potrivit anchetatorilor, la 14 ianuarie 2025, preotul l-ar fi determinat pe un medic primar ortoped din cadrul unui spital clinic de urgență ca, în urma consultului medical, să consemneze în mod nereal în fișa de examinare diagnosticul de „entorsă gleznă dreaptă din 13.01.2025”.
Ulterior, în aceeași zi, medicul ar fi întocmit un certificat de concediu medical prin care i-ar fi acordat preotului concediu pentru perioada 13-26 ianuarie 2025, respectiv 14 zile, în baza diagnosticului pe care procurorii îl consideră nereal.
„La data de 14.01.2025, l-a determinat pe numitul T, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Clinic de Urgență F, în urma consultării sale la acea unitate spitalicească, să ateste în mod nereal în cuprinsul fișei de examinare diagnosticul de «entorsă glezna dreaptă din 13.01.2025», iar apoi, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în aceeași zi, să întocmească certificatul de concediu medical, prin care medicul i-a acordat concediu medical pentru perioada 13-26.01.2025 (14 zile), în baza unui diagnostic nereal, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, (două acte materiale)”, au mai afirmat procurorii.
De asemenea, la 6 februarie 2025, preotul ar fi depus, prin intermediul unei alte persoane, la Protopopiatul Ortodox Român Oradea, certificatul medical cu diagnosticul nereal.
Potrivit procurorilor, documentul ar fi fost folosit pentru a tergiversa procedura de cercetare disciplinară aflată în desfășurare la acel moment. În acest caz, preotul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Preotul mai este acuzat și de divulgarea unor informații secrete de serviciu sau nepublice. Procurorii susțin că acesta ar fi publicat pe pagina personală de Facebook, la 1 mai 2025, o parte din declarația unui martor dată în fața anchetatorilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.
Editor : C.A.
