Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat că în urma cercetării prealabile a Inspectoratului Teritorial de Construcţii (ITC) a reieşit că se poate locui în blocul peste care noaptea trecută a căzut o dronă, mai puţin în apartamentul afectat. El a precizat, însă, că energia electrică şi gazele nu au fost restabilite. Edilul a spus că arfi vrut „o formă de protecție ceva mai consistentă pe zona aceasta”, referindu-se la apărarea municpiului aflat aproapede Ucraina.
„Dacă până acum au fost doar alarme false, uite că am strigat de atâtea ori că vine lupul, că atunci când a venit nu prea a mai crezut nimeni. Și uite că realitatea ne-a lovit direct în moalele capului. De 3 ani de zile, primim o dată la două săptămâni atenționări de genul acesta, și din păcate, gălățeanul de rând, ca orice om a ajuns să bagatelizeze genul acesta de de notificare, zicând încă o dată că e doar o formă de acoperire a unei situații din partea autorităților locale. Dar chiar dacă ar fi luat în seamă, e greu de crezut că ar fi avut timpul necesar să mai facă ceva”, a declarat Ionuț Pucheanu la Digi24.
„Vizita intempestivă a domnului președinte a dat puțin peste cap programul nostru de de intervenții”
„Din punctul meu de vedere, cred că intrând în faza aceasta a unor realități crunte, cred că de ceea ce ne-am ferit noi până acum, și anume să nu panicăm, vezi doamne, oamenii, pentru că până acum abordarea a fost, domnule, avem toate adăposturile funcționale, credeți-mă pe cuvânt, pe verificate, dacă mi se permite o astfel de exprimare. Dar până până în momentul de față abordarea a fost timidă, rezervată, tocmai pentru a nu panica și mai mult oamenii și pentru a nu da drumul unor teorii conspiraționiste.
Astăzi, în jur de ora 2:00 2:30 cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții au terminat verificările. Partea bună a lucrurilor e că oamenii se pot întoarce în casele lor, mai puțin în apartamentul care a fost avariat. Din păcate, vizita intempestivă a domnului președinte a dat puțin peste cap programul nostru de de intervenții, rămânând ca mâine dimineață, atât cei de la gaze, cât și cei de la Electrica să-și facă ultimele verificări”, a mai primarul municipiului Galați..
Pentru a fi convinși că nu există niciun fel de pericol și cel mai probabil în jur de ora prânzului, mâine, cetățenii vor putea reveni în apartamentele dumnealor.
Familia afectată va avea un apartament pus la dispoziție de o asociație
„Astăzi, în ședință de Comitet Local de Situații de Urgență a hotărâre a alocării din fondul de rezervă pus la dispoziția primarului a sumelor necesare pentru repararea acestui apartament și aducerea la starea inițială. E nevoie de o expertiză suplimentară, care cel mai probabil va începe de marți. E posibil ca în două-trei luni de zile, cel mai probabil, să se poată întoarce. Dar în această perioadă să știți că prin intermediul unei asociații vor avea cazare, un apartament pus la dispoziție pentru dumnealor cu absolut tot ce ce e necesar. Prin urmare încercăm să le să le ușurăm viața afectată.
Ne-ar fi plăcut să avem o formă de protecție ceva mai consistentă pe zona aceasta.”, a conchis Pucheanu.
Editor : Liviu Cojan
